Soare printre nori astăzi în Moldova: Ce temperaturi ne promit meteorologii
Andreea Bostanica, răvășită de moartea unui prieten apropiat, după o supradoză de droguri: „Astăzi scriu cu durere în suflet…”

Un caz recent petrecut în România a stârnit un val de indignare publică, după ce un tânăr de 20 de ani, Rareș Ion, a murit în urma unei supradoze de droguri, într-un context șocant ce implică filmarea momentelor dramatice chiar în timpul agoniei sale, scrie cancan.ro.
Incidentul a avut loc la scurt timp după ce victima consumase un amestec de substanțe interzise, considerate droguri de mare risc. Potrivit surselor judiciare, medicii legiști au identificat în organismul tânărului nu mai puțin de șase astfel de substanțe. Deși în trecut fusese spitalizat de mai multe ori în urma consumului de droguri, Rareș Ion nu a reușit să depășească această problemă, iar ultima doză i-a fost fatală.
Andreea Bostanica a fost profund marcată de moartea lui Rareș Ion, pe care l-a cunoscut în urmă cu câțiva ani, într-un context profesional. Încă de atunci, ea l-a remarcat ca fiind o prezență caldă, educată și extrem de respectuoasă, un tânăr care transmitea o energie liniștitoare și care părea să aibă un viitor promițător în față. Personalitatea lui calmă și felul în care interacționa cu cei din jur l-au făcut ușor de apreciat și memorabil pentru cei care l-au întâlnit.
Vestea că acest băiat, cândva plin de lumină și idealuri, a sfârșit tragic în urma consumului de droguri, a fost un șoc emoțional pentru artista care nu l-a uitat niciodată. Ea și-a exprimat regretul profund față de pierderea suferită de familie, dar și față de faptul că un tânăr atât de promițător a fost atras pe un drum greșit, marcat de dependență și dezechilibru. Din perspectiva ei, cazul lui Rareș este dovada că uneori chiar și cei mai sensibili și echilibrați pot fi răniți de influențele negative ale mediului.
„Astăzi scriu cu durere în suflet… A murit un băiat de 20 de ani. De vârsta mea. L-am cunoscut când aveam 15 ani, la un eveniment. Îmi amintesc perfect blândeţea din privirea lui… felul educat în care vorbea, liniştea pe care o transmitea. Era un suflet bun. Un copil cu minte, cu lumină. Diavolul ştie să se strecoare acolo unde pare că totul e bine… şi l-a înşelat. Drogurile i-au furat viaţa.
Nici nu-mi imaginez ce este în sufletul părinților condoleante lor. Şi vreau să spun din toată inima: nu încercati nimic. Nicio substanţă. Nicio curiozitate”. Nu vă puneți viaţa pe joc. O singură alegere greşită poate rupe tot.
Ţineţi-L pe Dumnezeu în suflet. În fiecare zi. Nu doar când e greu, nu doar când e bine. Fără El, viaţa nu are sens, nu are direcție, nu are pace. Fiți atenți la anturaje. Fiți atenți la sufletul vostru. Trăiţi curat. Trăiți frumos. Trăiți cu Dumnezeu. Dumnezeu să-l ierte. Şi să-l odihnească în pace”, a transmis Andreea Bostanică pe rețelele de socializare.
