„Arată sânul acum. Vrei ca pozele tale să apară pe internet?” Un tânăr de 22 de ani, prins în timp ce șantaja o minoră, pe rețele

 „Arată sânul acum. Vrei ca pozele tale să apară pe internet?” Un tânăr de 22 de ani, prins în timp ce șantaja o minoră, pe rețele

Ofițerii Direcției investigații infracțiuni informatice a Inspectoratului Național de Investigații în comun cu procurorii PCCOCS au documentat un utilizator al reţelei „Internet” care prin intermediul produselor software specializate, a obținut accesul la conținutul datelor din telefonul mobil al unei minore, fără ca aceasta să cunoască și a descărcat pe dispozitivele electronice personale imaginile foto cu conținut intim ale acesteia, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

În perioada lunilor noiembrie-decembrie 2021, oamenii legii au stabilit că suspectul, un tânăr de 22 de ani din mun. Chișinău, a contactat cu victima minoră prin intermediul aplicației de mesagerie instantanee. Acesta făcea presiuni asupra minorei, amenințând-o cu distribuirea imaginilor grafice cu conținut intim în mediul online. Ulterior, suspectul a impus victima să instaleze în telefonul personal o aplicație software, care îi permitea suspectului să-i urmărească acțiunile și să o localizeze geografic, astfel deținând controlul asupra acesteia.

În cadrul efectuării percheziției la domiciliul suspectului, polițiștii au ridicat blocuri de sistem, laptopuri, HDD, dispozitive USB flash și telefoane mobile.

Totodată, în urma examinării dispozitivelor ridicate, au fost stabilite mai multe materiale foto și video, pe care sunt reprezentați copii implicați în activități sexuale, precum și mai multe conversații cu utilizatori din rețeaua Internet, cu privire la distribuirea imaginilor foto cu conținut intim ale acestora.

Victimei i-a fost acordată asistență psihologică, de către specialiștii Centrului Internațional „La Strada”.

Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă închisoare pe un termen de la 2 până la 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunilor de Ademenire a minorului în scopuri sexuale, încălcare a inviolabilității vieții personale și pornografie infantilă.

La moment, polițiștii continuă activitatea de documentare a altor suspecți, care comit abuzuri sexuale online asupra copiilor.

Totodată, Direcția reiterează recomandările ce țin de siguranța online a copiilor.

Recomandări pentru părinți/educatori privind măsurile de educare și de autoinstruire:

– Fiți cel mai bun prieten al copilului din mediul online.

– Comunicați deschis și continuu cu copilul și explicați-i măsurile de siguranță online.

– Comunicați cu copilul privind experiența online.

– Urmăriți toate conturile copilului din rețelele de socializare; Atenţie, însă, ca acest proces să nu fie transformat în control represiv, deoarece astfel copilul va fi determinat să se ascundă. „Împrieteniţi-vă” pe reţelele sociale, apreciaţi-i postările, iar dacă vedeţi ceva ce vă îngrijorează vorbiţi-i atent, între patru ochi.

– Explicați-i copilului riscurile privind partajarea imaginilor personale pe Internet și utilizarea camerelor web.

– Asiguraţi-vă că copilul respectă limitele de vârstă pentru înregistrarea profilurilor pe web site-urile din Internet.

– Explicați copilului că utilizatorii din Internet se pot prezenta sau afișa în profil date false.

– Interesați-vă cine sunt prietenii virtuali, cu cine și unde copilul merge.

– Explicați copilului să nu spună numele, adresa sau alte date personale străinilor.

Recomandări pentru copii privind navigarea în Internet:

– Nu spuneți datele privind nume, telefon, adresa sau alte informații personale străinilor.

– Apreciați critic informațiile oferite în Internet de persoane necunoscute, deoarece utilizatorii publică sau comunică multe informații false.

– Nu adăugați în „lista de prieteni” persoane necunoscute.

Recomandări tehnice:

– Configurați setările de confidențialitate, în special în rețelele de socializare.

– Folosiți parole puternice și unice pentru fiecare acount, modificați-le periodic. Pentru aceasta, se recomandă de utilizat o aplicație manager de parole.

– După finisarea utilizării acountului personal, deconectați-vă din acesta. Nu este suficientă doar închiderea browserului sau a aplicației în care v-ați autentificat.

– Nu introduceți date pe web site-uri nesecurizate (care încep cu http://) și utilizați doar site-urile securizate (https:// – unde litera „s” semnifică cuvîntul „securizat”).

– Nu deschideți e-mailuri sau fișiere recepționate de la persoane pe care nu le cunoașteți. Acestea pot conține viruși care preiau controlul asupra computerului.

– Utilizați programe antivirus şi firewall.

În caz de abuz online, RAPORTAȚI. O puteți face prin următoarele modalități:

Telefon:

116-111 (Telefonul copilului),

(022) 75-88-06, (022) 75-67-87 (Centrul Național de Prevenire a Abuzului Față de Copii),

112 (Serviciul național unic pentru apelurile de urgență)

E-mail: [email protected] (Direcția investigații infracțiuni informatice)

Web site: politia.md, siguronline.md, 12plus.md

Citește și