Atac terorist dejucat în Islanda. Patru persoane au fost arestate

 Atac terorist dejucat în Islanda. Patru persoane au fost arestate
0Shares

Poliţia islandeză a anunțat, joi, că a arestat patru persoane în cadrul unei ample operaţiuni legate de pregătirea unui “atac terorist”, ceea ce ar fi prima astfel de arestare în mica naţiune insulară.

„Originea operaţiunilor de poliţie de ieri face parte dintr-o anchetă privind pregătirea unui atac terorist”, a declarat jurnaliştilor Karl Steinar Valsson, comisarul poliţiei islandeze.

Mai multe arme semiautomate, unele imprimate în 3D, au fost confiscate în nouă locaţii diferite, precum şi mii de muniţii, potrivit poliţiei.

Patru islandezi în vârstă de 20 de ani au fost arestaţi miercuri în Kopavogur, o suburbie a capitalei Reykjavik, şi în oraşul Mosfellsbaer, sud-vestul ţării, într-o operaţiune de mare anvergură care a vizat aproximativ 50 de bărbaţi, a menţionat sursa citată. Doi dintre ei au fost arestaţi preventiv joi.

Deşi motivele sunt încă necunoscute, ţintele ar fi „diverse instituţii” şi „cetăţeni ai statului”, eventual parlamentul şi poliţia însăşi, potrivit comisarului Valsson.

Poliţia a indicat că investighează dacă există legături între bărbaţii anchetaţi şi organizaţii extremiste şi că a fost în contact cu autorităţile străine.

„Din câte ştim, este prima dată când o astfel de investigaţie este lansată (în Islanda)”, a declarat Valsson.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md