Atacatorul de la Aeroport, care a ucis 2 ofițeri, a murit azi noapte, pe patul din Reanimare

 Atacatorul de la Aeroport, care a ucis 2 ofițeri, a murit azi noapte, pe patul din Reanimare
0Shares

Persoana bănuită de dublul omor de la Aeroportul Internațional Chișinău a decedat, ieri noapte, anunță Inspectoratul General de Poliție, citat de UNIMEDIA. Acesta avea 10 răni prin împușcare, au anunțat anterior diferite surse.

Atacatorul de la Aeroportul din Chișinău, care a împușcat mortal doi ofițeri, este un fost angajat al MAI din Tadjikistan, care a activat 7 ani în structurile afacerilor interne, dar a fost concediat pentru manierile și acțiunile criminale comise într-o altă crimă. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui briefing de presă, de către șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.

O delegație a organelor de drept din Tadjikistan și un reprezentant al misiunii diplomatice a Tadjikistanului acreditat pentru Moldova, întreprind o vizită de lucru la Procuratura Generală, după atacul de la Aeroport. Ieri, oficialii au avut o întrevedere cu Procurorul General interimar, Ion Munteanu.

Procuratura Generală a inițiat un proces penal în scopul verificării neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligațiilor de serviciu de către persoanele implicate în asigurarea securității la Aeroportul Internațional Chișinău pe 30 iunie.

La solicitarea Procuraturii municipiului Chișinău, în privința cetățeanului din Tadjikistan, învinuit de dublul omor de la Aeroportul Chișinău a fost aplicat arestul preventiv pentru un termen de 30 de zile. La acel moment, bărbatul se afla în stare gravă în reanimare.

Atacatorul de la Aeroport care a ucis două persoane era căutat de autoritățile din Tadjikistan pentru participare la răpirea unui vicepreședinte al unei bănci. Potrivit Procuraturii din Dușanbe, numele agresorului este Rustam Așurov, născut la data de 25 martie, 1980.

Politicianul și fostul primar de Bălți, Renato Usatîi, a publicat o fotografie cu atacatorul de la Aeroport, din spital. Potrivit imaginii, bărbatul ar avea în jur de 10 plăgi, provocate prin împușcare.

Șefa statului, Maia Sandu, a transmis condoleanțe familiilor victimelor atacului de la aeroport. „Este o zi tristă pentru noi toți. Instituțiile statului sunt mobilizate pe tot teritoriul țării”, a menționat Sandu.

Momentul atacului de la Aeroport a fost surprins de unii martori de la fața locului. Imaginile video au apărut pe canalele de Telegram.

Mai multe partide, dar și internauți, cer demisia șefilor IGPF și MAI, după atacul de la Aeroport, unde a fost împușcat mortal un angajat al Poliției de Frontieră și un agent de securitate. „Atacul armat de pe AIC demonstrează că există breșe grave în sistemul nostru de securitate, iar acest incident tragic nu poate trece fără urmări”, se arată într-un comunicat al unei formațiuni.

Premierul, Dorin Recean, a actualizat postarea de vineri, în care a anunțat că un pasager a fost rănit. „Actualizare: Postarea a fost editată pentru a corecta o inexactitate referitoare la prezența unui rănit”, a menționat prim-ministrul pe pagina de Facebook.

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a venit cu un mesaj, după atacul de la Aeroport. „Autoritățile statului depun toate eforturile, în aceste momente, pentru a nu admite astfel de situații tragice pentru fiecare dintre noi în viitor”, a menționat ministrul.

„Așteptăm să aflăm informații oficiale după anchetarea cazului și să înțelegem cum s-a admis un asemenea tragic caz și ce ar trebui să facă autoritățile ca să le evităm în viitor: protocoale suplimentare, antrenamente, reforma MAI sau SIS, etc”, a declarat liderul Partidului Politic Platforma DA, Dinu Plîngău, după atacul de la Aeroport.

Comitetul Național de Securitate Aeronautică (CNSA) s-a întrunit în ședință extraordinară, pentru a analiza și identifica toate circumstanțele și acțiunile conexe tragicului accident care a avut loc pe teritoriul Aeroportului. În cadrul ședinței, a fost luată decizia de creare a Grupului de lucru la nivel de experți din domeniul securității și ordinii publice, cu participarea tuturor instituțiilor abilitate în domeniul securității aeronautice.

Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a anunțat că se întoarce de urgență din deplasarea de serviciu din Portugalia, după atacul de la Aeroport. „Condamn oricare act care amenință siguranța și securitatea poporului nostru. Cu inimă grea, transmit sincere condoleanțe familiilor îndurerate pe urma acestui eveniment devastator”, a spus ministra.

Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, a declarat, după atacul de la Aeroport că nu sunt motive „care să ducă la peturbarea și la mersul denaturat în rândul societății”. Totodată, Cernăuțeanu a menționat că nu este nicio confirmare că atacatorul ar avea legături cu anumite grupări, structuri militare sau paramilitare din afara Republicii Moldova. „Din primele verificări, persoana nu era în vizorul unor instituții de securitate”, a menționat șeful IGP, vineri seara.

Igor Ciofu, inspectorul de securitate de la Aeroport, ucis în atacul armat a fost petrecut, astăzi, 3 iulie, pe ultimul drum. Înmormântarea a avut loc la Nimoreni.

Serviciul de Protecție și Pază de Stat (SPPS) a venit cu un mesaj de condoleanțe pentru familia fostului angajat, Igor Ciofu: „A fost un coleg și un prieten care și-a îndeplinit cu demnitate și onoare vocația de ofițer de protecție, un om bun la suflet, dar și un familist desăvârșit”.

Igor Ciofu avea 40 de ani și era tată a 3 copii. Victima activa în serviciul securitate al aeroportului din 2022, fiind ofițer pensionat din cadrul SPPS.

Serghei Muntean, polițiștul de frontieră ucis în atacul armat la Aeroport, va fi înmormântat marți, 4 iulie, în satul Volintiri, raionul Ștefan Vodă. „Un om deosebit, un coleg de nădejde, un polițist de frontieră dedicat profesiei a plecat dintre noi. Multe regrete rămân în urma trecerii la eternitate a eroului nostru, inspector post-mortem Muntean Serghei”, au notat reprezentanții IGPF.

Poliția de Frontieră a venit cu un mesaj de condoleanțe după decesul lui Serghei Muntean: „În aceste momente grele transmitem condoleanțe familiei, prietenilor și camarazilor, însoțite de gândurile noastre de mângâiere şi îmbărbătare”.

0Shares

Lilia Strîmbanu

https://shok.md/