„Au fost îngeri pe pământ”. Fiul mai mare al soților omorâți la Cahul, profund îndurerat: Mama, tata, vă iubesc. N-am reușit să ajung… Iertați-mă

Fiul mai mare al celor doi soți din raionul Cahul, uciși cu bestialitate de către cel de-al doilea fecior aflat la evidența medicului psihiatru, a scris un mesaj plin de durere pe rețelele de socializare. Tânărul lucrează la moment în Suedia, scrie UNIMEDIA cu referire la pulsmedia.md.
„Părinții mei nu mai sunt… Scriu despre asta pentru că toți îmi spun că trebuie să vorbesc. Au fost omorâți. Uciși de cel pe care l-au iubit atât de mult.
Ei au fost cei mai buni oameni de pe pământ. Nu au rănit pe nimeni, au protejat și au iubit, chiar și pe ucigașul lor. Au avut o viață grea, dar frumoasă, găsind bucurie chiar și în lucrurile mărunte. Chiar și acum, mama mi-ar spune să zâmbesc și să merg mai departe, așa cum am făcut întotdeauna.
Vreau ca lumea să știe despre tragedia care ne-a lovit familia. Toți cei care i-au cunoscut pe părinții mei trebuie să știe: ei au fost îngeri pe pământ. Au luptat pentru viață până la ultima suflare. M-au strigat, dar eu nu am fost acolo…
Ei nu s-au despărțit niciodată. Acum câteva săptămâni, mama a plecat o lună în Suedia. Când s-a întors, tata și-a dat seama cât de mult a dus dorul ei. De atunci, erau și mai apropiați. Mama îmi spunea că vor avea grijă unul de altul mereu – și au plecat împreună. Au luptat până la capăt…
Toți cei care i-ați cunoscut – vă rog, veniți să-i conducem pe ultimul drum. Nu meritau o astfel de moarte… Mama, tata, vă iubesc. N-am reușit să ajung… Iertați-mă”, a scris acesta.
„Cadavrul femeii zăcea fără suflare în una dintre camerele casei, cu mai multe semne de maltratare pe corp, mâinile legate cu ață, iar la un picior legată cu un cablu de la telefon. iar în încăpere erau vizibile urmele unui conflict, haine murdare de sânge aruncate, mobilier răsturnat și alte detalii de opunere a rezistenței a victimei, care de asemenea conform examinării preliminare a medicului-legist prezenta urme de sugrumare.
De asemenea, lângă cadavru a fost depistat și ridicat un ciocan cu urme de sânge”, au declarat interlocutorii pentru sursa citată, care au solicitat să le fie păstrat anonimatul.
Suspectul, care a fost reținut la scurt timp după descoperirea macabră, se afla la evidența medicului psihiatru cu diagnoza „dereglare psihică acută cu înclinație spre schizofrenie”, iar la 31 ianuarie curent, părinții i-au procurat tratament la prescripția medicului psihiatru.
Crimă teribilă la Cahul. O femeie de 58 de ani și un bărbat de 63 de ani, ar fi fost omorâți prin maltratare de către propriul fiu în vârstă de 23 de ani, aflat la evidența medicului psihiatru. Potrivit informațiilor, cazul a avut loc pe data de 3 februarie în localitatea Huluboaia.