Au sechestrat două minore și le impuneau să facă sex pervers, filmând acțiunile pe telefoane mobile: Trei tinere, condamnate la închisoare

 Au sechestrat două minore și le impuneau să facă sex pervers, filmând acțiunile pe telefoane mobile: Trei tinere, condamnate la închisoare
Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, trei tinere au fost condamnate la închisoare, dintre care două – pe un termen de 7 ani, și respectiv cea de-a treia pe un termen de 9 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei, urmate de stabilirea pedepsei complementare sub formă de amendă în mărime de 850 unități convenționale, scrie SHOK.md cu referire la unimedia.

Acestora li s-a incriminat săvârșirea infracțiunii de privațiune ilegală de libertate (art.166 alin.(2) din Codul penal), acțiuni violente cu caracter sexual (art.172 alin.(2) din Codul penal) și șantaj (art.189 alin.(2) din Codul penal).

Potrivit circumstanțelor cazului, în octombrie 2018, cele trei tinere, prin constrângere fizică și psihică, aplicând forța fizică, au ținut forțat două minore contrar voinței acestora, într-un apartament din sectorul Rîșcani al capitalei, privându-le ilegal de libertate.
Concomitent, în timp ce cele două minore se aflau contrar voinței lor în apartamentul menționat supra, acestea au fost constrânse de către inculpate la acțiuni sexuale cu caracter pervers, acțiuni care au fost filmate cu telefoanele mobile de către ultimele. Astfel, prin aceste acțiuni le-au fost cauzate victimelor dureri fizice și suferințe psihice, fiindu-le totodată lezată și demnitatea umană.
În continuare, inculpatele, sub pretextul că cele două victime le-au sustras din apartament suma de 450 euro, le-au solicitat acestora să-și apeleze telefonic rudele apropiate, ca acestea din urmă să aducă la adresa indicată suma de 450 euro, în caz contrar nu le vor permite să iasă și nu le vor elibera din apartament.
„Ținem să precizăm că, la stabilirea pedepsei închisorii în privința celor trei tinere, s-a ținut cont de personalitatea acestora, precum și de faptul că la data săvârșirii infracțiunii două dintre inculpate erau minore, una având vârsta de 17 ani, iar cea de-a doua de 16 ani. În condițiile date, potrivit art.70 alin.(3) din Codul penal, termenul închisorii s-a redus la jumătate din maximul pedepsei, prevăzute de legea penală pentru infracțiunea săvârșită.
În partea ce ține de cea de-a treia inculpată, aceasta la data săvârșirii infracțiunii avea vârsta de 25 ani, aflându-se la evidența psihiatrică, fiind recunoscută cu responsabilitate redusă. Referitor la victimele infracțiunii, informăm că, acestea la data săvârșirii infracțiunii, erau minore, una având vârsta de 17 ani, respectiv cea de-a doua de 14 ani”, anunță Procuratura Generală.
Subsecvent, la pronunțarea sentinței de condamnare, instanța de judecată a admis acțiunea civilă înaintată de către părțile vătămate.
În acest sens, s-a dispus încasarea sumei de 20 000 lei de la fiecare dintre cele trei inculpate în contul părților vătămate, cu titlu de prejudiciu moral cauzat prin infracțiune.
În privința inculpatelor a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest preventiv până la data intrării în vigoare a sentinței de condamnare. Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Maria Palade

https://shok.md/