Babuc, printre pasagerii blocați la Aeroportul Chișinău, după alertă cu bombă: „Ne-au permis să ieșim, dar nu putem merge mai departe”

 Babuc, printre pasagerii blocați la Aeroportul Chișinău, după alertă cu bombă: „Ne-au permis să ieșim, dar nu putem merge mai departe”

Mai mulți pasagerii unei curse avia au rămas blocați în avion, din cauza alertei cu bombă. Printre ei, s-a numărat și ex-deputata PDM și fosta ministră a Culturii, Monica Babuc, care s-a plâns pe contul său de facebook, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

„Ne sufocăm mai mult de o oră. Rămânem în nava București -Chișinău. Aterizat la 13.45. Nu e voie sa funcționeze motoarele. De aia ventilarea în salon lipsește. Aproape 100 de oameni. Fetița de jumătate de an din spate are noroc ca sta cu părinții pe randul cel mai aproape de ușa de la intrare în avion lăsată întredeschisă. Un zbor bun cu personal tare drăguț cum e de obicei la Tarom. Dar ne sufocam. Cati oameni în câte nave simt la fel oare in acest moment?

E alerta cu bomba iar la Aeroportul Chisinau. Iar!!! Totusi, trebuie sa ni se spuna clar si raspicat ce s-a făcut pe tot parcursul acestor interminabile alerte cu bombă la Aeroport de către serviciile speciale ale RM ca acestea sa nu devină o rutină cu care trebuie sa ne obisnuim?

Ori așteptam și pe aici vreun deces cauzat de zaduf și stres ca în coloana interminabilă de tiruri de la Leușeni? Sau ne-am acoperit pentru totdeauna cu argumentul de fier al situației excepționale și îl folosim ca pe un colac de salvare în orice situație în care nu dăm dovada de competenta si capacitate?! Sfârșit de iulie cu multe întrebări triste fără răspuns”, a scris fosta ministră.

Totodată, acesta a mai apărut cu o postare în care menționează că, „ne-au permis sa iesim din avion. Era imposibil sa mai ramanem in interior… Dar deocamdata nu putem merge mai departe”.

Astăzi, în jurul orei 12:40, activitatea Aeroportului Internațional Chișinău a fost perturbată de o nouă alertă de minare a acestuia.

Citește și