Cântărețul Bernard Wright a murit la vârsta de 58 de ani

 Cântărețul Bernard Wright a murit la vârsta de 58 de ani
0Shares

Cântărețul american de funk și jazz, Bernard Wright, care a fost finul legendarei artiste Roberta Flack, a murit la vârsta de 58 de ani, scrie SHOK.md cu referire la stirileprotv.

Decesul cântărețului a fost anunțat de familia sa pe rețelele de socializare.

“Suntem întristați să anunțăm că Bernard a fost chemat acasă la Cel Prea Înalt. Mulțumim mult pentru sprijinul, încurajarea și rugăciunile tuturor pentru Nard de-a lungul anilor. În această perioadă dificilă, vă rugăm să păstrați familia în gândurile și rugăciunile voastre.

Inimile noastre sunt grele, dar credința ne este puternică. A lipsi din trup înseamnă a fi prezent cu Domnul! Odihnește-te în pace, Nard”, a fost mesajul transmis de familia artistului.

La rândul ei, Roberta Flack, 85 de ani, a scris pe Twitter: “Aseară, finul meu și fostul director muzical, Bernard Wright, a murit brusc. L-am iubit foarte mult pe Bernard și am crezut profund în talentul lui. Pierderea lui este sfâșietoare”.Pe vremea când avea doar 13 ani, Bernard Wright a fost în turneu cu Lenny White. În 1979, el a cântat cu Tom Browne.

Doi ani mai târziu, la vârsta de 18 ani, Wright a semnat cu casa de discuri GRP și și-a lansat LP-ul de debut, “Nard”.

În 1983, artistul a continuat cu “Funky Beat”.

 

0Shares

Maria Palade

https://shok.md/