(foto) „Moșul mi-a lăsat mai devreme cadoul de Crăciun”. O
O mambă neagră, al cărei venin este mortal, a fost găsită sub bradul unei familii, în Queensburgh, Africa de Sud. Șarpele câțiva metri a fost văzut alunecând Citește mai mult
Ultimele
O mambă neagră, al cărei venin este mortal, a fost găsită sub bradul unei familii, în Queensburgh, Africa de Sud. Șarpele câțiva metri a fost văzut alunecând Citește mai mult
Iulian Nunucă a câștigat trofeul Vocea României 2022 și premiul în valoare de 100 mii euro. Încă o dată, Tudor Chirilă a adus trofeul în echipa sa. În finala Citește mai mult
Cel puţin cinci persoane au murit şi 20 au fost rănite într-un bombardament al forţelor ruse în centrului oraşului Herson din sudul Ucrainei, scrie presa română. La scurt Citește mai mult
Trei persoane au fost ucise, iar alte trei au fost rănite, dintre care două grav, vineri, la Paris, unde s-au tras mai multe focuri de armă. Un bărbat a fost arestat, potrivit Citește mai mult
O imagine surprinsă de fotograful Eduardo Soteras, în care doi copii absorbiţi de lectură şi care zâmbesc într-o bibliotecă devastată de război a unei şcoli primare din regiunea Tigray Citește mai mult
După doi ani de restricții, turiștii au revenit în număr record să-l viziteze pe Moș Crăciun chiar la el acasă, în Laponia. Se estimează că doar luna aceasta Citește mai mult
Bucătarul Nusret Gokce, cunoscut în toată lumea drept „Salt Bae”, a fost prezent pe gazon după finalul meciului Argentina – Franța, în urma căruia sud-americanii au devenit Citește mai mult
După luni întregi de așteptare, Theo Rose și Anghel Damian au dezvăluit sexul bebelușului lor. Aseară, într-o postare pe rețelele de socializare, viitorii părinți au anunțat Citește mai mult
The Hollywood Reporter a publicat o listă scurtă a candidaților la Oscar. „Avatar: The Way of Water”, „All Quiet on the Western Front”, „Elvis” și „Guillermo del Citește mai mult
Legendarul fotbalist brazilian Edson Arantes do Nascimento „Pele”, în vârstă de 82 de ani, spitalizat la Sao Paulo, este într-o stare precară, iar cancerul avansează, notează BBC. Starea de săCitește mai mult