Caz groaznic la Nisporeni: Și-a ucis sora și a lăsat-o să zacă dezbrăcată în grădina casei

 Caz groaznic la Nisporeni: Și-a ucis sora și a lăsat-o să zacă dezbrăcată în grădina casei

Caz groaznic la Nisporeni. Un tânăr, în vârstă de 30 de ani, și-a omorât sora de 38 de ani, după ce s-au certat din cauza moștenirii lăsate de părinți. Suspectul a înjunghiat-o, a lăsat-o să zacă în grădina casei unde locuia și a dezbrăcat-o, iar hainele le-a ars într-o altă localitate unde domiciliază. Nenorocirea s-a produs ieri, iar cadavrul femeii a fost găsit astăzi. Oamenii legii anunță că l-au reținut pe bărbat, iar ultimul și-a recunoscut vina, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

Oamenii legii au fost solicitați astăzi în jurul orei 13:05, precum că într-o localitate din raionul Nisporeni, într-o gradină a fost depistat cadavrul unei femei de 38 ani cu semne de moarte violentă.

La fața locului, aceștia au stabilit că ieri, în timpul zilei, femeia s-a dus în ospeție la fratele ei, de 30 ani, într-o localitate din raionul Nisporeni. Acolo între cei doi s-a iscat o ceartă din cauza moștenirii averii, și anume casa părintească, iar ulterior bărbatul a plecat în sat la un prieten și a consumat băuturi alcoolice.

Dimineața, în jurul orei 05:00, acesta s-a întors la domiciliul surorii sale unde din nou între cei doi s-a iscat o ceartă, iar după femeia a alergat în stradă. Bărbatul a luat un cuțit de bucătărie și a urmărit-o, iar când a prins-o i-a aplicat o lovitură cu cuțitul în partea stângă a gâtului. Ulterior a dus-o în grădina casei, unde a lăsat-o să zacă și a dezbracat-o de haine, pe care ulterior le-a ars.

Oamenii legii au reținut făptașul care și-a recunoscut vina. La moment acesta este reținut în baza art.166 CPP al RM și urmează a fi cercetat penal pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art.201/1 alin.4 CP al RM.

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și