„Cel mai bun documentar” și „Cel mai bun sound design”, pentru un regizor moldovean, la festivalul de la New York

 „Cel mai bun documentar” și „Cel mai bun sound design”, pentru un regizor moldovean, la festivalul de la New York

Două filme regizate de moldoveanul Dumitru Grosei au fost onorate în cadrul festivalului World Independent Cinema Awards 2021 din New York. Este vorba despre documentarul Călărași – un ținut la poarta Raiului (2018) a câștigat premiul pentru „Cel mai bun documentar”, iar scurtmetrajul de ficțiune Cadoul (2015), premiul pentru ”Cel mai bun sound design”, scrie SHOK.md.

World Independent Cinema Awards este un festival internațional anual care onorează cele mai bune filme, emisiuni TV, publicitate, picturi și fotografii din anul respectiv. Este fondat de Carl Tooney și Maggie Anwer pentru a sprijini și promova artiștii din întreaga lume și pentru a crea un loc în care cineaștii aspiranți să își poată prezenta lucrările, să se întâlnească și să facă schimb de idei.

Precizăm că filmul Călărași – un ținut la poarta Raiului a mai avut 43 de selecții oficiale și 8 premii din întreaga lume la festivaluri internaționale, iar filmul Cadoul, 54 de selecții oficiale și 3 premii.

Filmul documentar Călărași – un ținut la poarta Raiului este despre regiunea Călărași, înconjurată de codri, care se află situat în mijlocul unei cruci imaginare formată pe harta Moldovei de patru mănăstiri: Hârjauca, Frumoasa, Hârbovăț și Răciula. Această locație bogată și frumoasă are propriile sale priorități specifice: istoria, cultura, spiritualitatea, etnografia, agricultura, meșteșugurile și obiceiurile străvechi.

Filmul Cadoul este despre un copil care primește de la tatăl său drept cadou de Crăciun un binoclu, dar băiatul vrea mai mult, el vrea să meargă cu tatăl la vânătoare. Orice copil mai devreme sau mai târziu, trece obligatoriu printr-o experiență de viață majoră, prin care îi vine maturizarea. În cazul lui Victor, copilul din filmul Cadoul, această experiență a venit într-un mod neașteptat pentru el, sub forma atractivă al unui cadou de Crăciun, pe care și-a el dorit-o foarte mult. Dar până la urmă, vânatoarea în realitate, a fost pentru el cu totul altfel decât și-a imaginat-o înainte, cu mult mai dură și mai grotescă.

Verdis Sorina

https://shok.md/

Citește și