Preparatul de care Andreea Marin nu se atinge de Paște: A marcat-o profund în copilărie
Cel puțin 27 morți, printre care și copii, și peste 100 de răniți într-o explozie la o benzinărie din Rusia

Zeci de persoane au murit și peste 100 au fost rănite, printre care și copii, într-o explozie care s-a produs, luni seara, la o benzinărie din orașul Makhachkala, din Daghestan, sudul Rusiei, scrie stirileprotv.ro.
UPDATE 08:45 – Numărul persoanelor decedate și al răniților a crescut.
“Un număr total de 102 persoane au fost rănite în urma incidentului, dintre care, din nefericire, 27 au murit”, a transmis, marți dimineața, pe Telegram, Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă, potrivit Agerpres.
Știrea inițială:
Un incendiu a izbucnit la un atelier de reparații auto amplasat pe marginea drumului unei autostrăzi și a provocat explozii care s-au extins la benzinăria respectivă, au declarat oficiali ruși, potrivit agenției de știri Interfax.
Imaginile postate online au arătat o clădire cu un etaj în flăcări, informează Reuters.
„E ca într-un război aici”, a spus un martor.
Zece dintre persoanele rănite se află în stare critică, a anunțat agenția de presă RIA, citându-l pe ministrul adjunct al Sănătății din Rusia, Vladimir Fisenko.
Treisprezece dintre răniți sunt copii, a raportat Interfax, citând autoritățile din Daghestan.
Pompierii au avut nevoie de mai mult de trei ore și jumătate pentru a stinge incendiul care s-a extins pe o suprafață de 600 de metri pătrați, a anunțat TASS, care a citat un comunicat emis de serviciul de urgență rus.