Cine sunt cei doi tineri din Moldova care au murit înecați în Bulgaria! Activau la CNA și Ministerul Justiției
Tragedie cumplită pe litoralul din Bulgaria. Doi tineri din Republica Moldova și-au pierdut viața după ce s-au înecat în Marea Neagră. Ambele victime activau în cadrul instituțiilor statului și al structurilor de drept.
Prima victimă identificată este Elena, o tânără angajată a Centrului Național Anticorupție (CNA). Colegii de breaslă au transmis mesaje profunde de condoleanțe, descriind-o drept un model de profesionalism, dăruire, bunătate și omenie, a cărei plecare prematură lasă un gol imens în sufletele celor care au cunoscut-o.
„Centrul Național Anticorupție anunță cu profundă tristețe trecerea prematură și tragică a colegei noastre, Elena Triboi, inspector în cadrul Agenției de Recuperare a Bunurilor Infracționale a CNA.
Vestea că viața ei a fost curmată atât de brusc ne-a cutremurat profund și a lăsat un gol imens în sufletele noastre. Elena a fost un model de profesionalism, dăruire și omenie, iar căldura pe care a adus-o echipei va rămâne pentru totdeauna în memoria noastră.
Suntem alături de familia îndurerată. Condoleanțe apropiaților și tuturor celor care au cunoscut-o.
Drum lin spre lumină, dragă Elena!”, se arată într-un mesaj de condoleanțe.
Cel de-al doilea tânăr care și-a pierdut viața în tragicul accident este Gheorghe Gheorghița era angajat în cadrul Ministerului Justiției. Reprezentanții instituției au exprimat regrete adânci la aflarea tristei vești, menționând că acesta a fost un coleg educat, responsabil, dedicat profesiei sale și apreciat de colectiv.
„Ministerul Justiției anunță cu profundă tristețe și durere pierderea prematură și tragică a colegului nostru Gheorghe Gheorghița.
Vestea despre plecarea sa timpurie ne lasă fără cuvinte și aduce un gol imens în inimile noastre.
Gheorghe a început cariera profesională în Direcția elaborare acte normative din toamna anului 2023 și a realizat o ascensiune profesională impresionantă, cu multe proiecte promovate cu succes. L-am cunoscut ca pe un tânăr educat, dedicat și cu o atitudine responsabilă. Va rămâne în amintirea noastră prin energia, bunătatea, căldura și chipul său luminos.
În aceste momente extrem de dificile, transmitem cele mai sincere condolențe și întreaga noastră compasiune familiei îndurerate, rudelor, prietenilor și colegilor.
Echipa Ministerului este alături cu gândul și cu sufletul.
Dumnezeu să îl odihnească în pace”, se arată într-un mesaj de condoleanțe.
Tragicul incident s-a produs în timpul vacanței, iar vestea noului doliu a zguduit comunitățile și colectivele în care cei doi tineri își desfășurau activitatea. Autoritățile și instituțiile din Republica Moldova oferă sprijin familiilor îndoliate în aceste momente grele.