Clipe de coșmar pentru un minor: Copilul a căzut de la 12 metri în groapa unui ascensor din capitală

Un băiat de 16 ani a fost transportat la spital, după ce a căzut de la 12 metri în groapa unui ascensor din capitală. Totul s-a întâmplat în seara zilei de 31 octombrie pe strada Piața Unirii Principatelor în jurul orei 17:00, scrie UNIMEDIA.
Potrivit IGSU, din imprudență, băiatul a căzut în gol în groapa ascensorului, care era blocat la etajul superior.
Imediat, la fața locului a fost trimis un echipaj de salvatori și pompieri. Ajunși, aceștia au stabilit că băiatul a căzut în subsolul clădirii de la o înălțime de circa 12 metri. Salvatorii au efectuat lucrări de ridicare a băiatului în vârstă de 16 ani, care s-a ales cu diverse traumatisme.
Ulterior, minorul a fost predat Serviciului de asistență medicală urgentă și transportat la spital pentru îngrijiri de rigoare.
Toate circumstanțele incidentului urmează a fi stabilite de specialiști.
Potrivit IGSU, de la începutul anului 2023 pompierii au salvat 258 de persoane din diverse situații de risc.