Coșmarul unei moldovence impusă ani la rând de soțul italian să participe la petreceri cu schimb de parteneri sexuali

 Coșmarul unei moldovence impusă ani la rând de soțul italian să participe la petreceri cu schimb de parteneri sexuali

O tânără moldoveancă din Italia a trăit un coșmar alături de un bărbat italian, cu care s-a căsătorit în urmă cu 7 ani, acesta obligând-o să întrețină raporturi intime cu alte cupluri în cluburi în care se făcea schimb de parteneri și controlând fiecare aspect din viața acesteia. Mai mult, bărbatul a umilit-o fără încetare în toți acești ani, chiar și atunci când femeia era gravidă. Istoria moldovencei a fost distribuită pe rețele de Alexandru Cazacu, aflat în Italie de mai mulți ani, scrie SHOK.md cu referire la unimedia.

Povestea lor, relatată de ziarul Il Messaggero, a început în urmă cu mai mulți ani, când bărbatul italian, în vârstă de 48 de ani astăzi, a decis să viziteze Republica Moldova. Acolo a cunoscut o tânără localnică, cu 20 de ani mai tânără decât el, pe care a convins-o că s-a îndrăgostit de ea și că o va face fericită, dacă-l va urma în Italia.

În anul 2014, tânăra s-a mutat la Roma, unde locuia iubitul său italian și unde deținea un restaurant, iar după numai un an de zile, în 2015, cei doi s-au căsătorit. Și tot în acel an a început coșmarul pentru femeia originară din Republica Moldova.

Din spusele moldovencei reiese că soțul ei a constrâns-o să participe la întâlniri pe întuneric, în cluburi în care se făcea schimb de parteneri, bărbatul italian spunându-i că acest lucru era fundamental pentru binele căsniciei lor.

De asemenea, a mai spus tânăra, care astăzi are 28 de ani, s-a trezit și în casa lor cu unele persoane din acele cluburi, iar soțul ei îi crease chiar și un profil, folosind pozele moldovencei, pe unele site-uri dedicate acestui tip de relații între cupluri.

În plus, încă de la începutul relației cu individul de 48 de ani, acesta ar fi ținut-o sub control tot timpul, nelăsând-o să meargă singură niciunde, verificându-i telefonul fără încetare și controlând orice raport de amiciție al soției sale cu alte persoane. Bărbatul devenea astfel agresiv de fiecare dată când femeia primea chiar și un telefon de la locul de muncă, au constatat anchetatorii.

Când, în anul 2016, tânăra a rămas gravidă, italianul ar fi jignit-o, cu privire la aspectul său fizic, de față cu mai mulți prieteni și persoane cunoscute, făcând-o astfel să se simtă vinovată pentru simplul fapt că era gravidă.

Abia în anul 2020, femeia a găsit curajul să se despartă de el, dar coșmarul ei nu avea să se termine atunci. Bărbatul a continuat să o terorizeze, făcând scene de gelozie și acuzând-o că are relații cu alți bărbați, chiar și de față cu fetița lor în vârstă de numai trei ani.

Tânăra moldoveancă a depus apoi o plângere la carabinieri împotriva bărbatului de 48 de ani, iar la finalizarea investigațiilor, Parchetul din Roma a decis să-l trimită în judecată pe individ.

La data de 15 februarie 2022, femeia a povestit în fața judecătorului de la tribunalul din Piazzale Clodio, în Roma, toate umilințele la care a fost supusă de soțul ei, acestea fiind confirmate și de procurorul care a investigat cazul.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și