Creatorul de modă Stephan Pelger a murit. Avea 43 de ani, iar în luna ianuarie se externase dintr-o clinică de dezintoxicare

 Creatorul de modă Stephan Pelger a murit. Avea 43 de ani, iar în luna ianuarie se externase dintr-o clinică de dezintoxicare
0Shares

Stephan Pelger, creatorul de modă favorit al vedetelor din România, a murit la vârsta de 43 de ani, scrie Euronews. Potrivit unor surse din Poliție, acesta a fost găsit mort în atelierul său.

Nu se cunosc deocamdată detalii cu privire la cauza morții designerului, aceasta urmând să fie stabilită după efectuarea necropsiei. Între timp, cercetările în acest caz au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri, pentru a se stabili circumstanțele în care s-a produs decesul designerului Stephan Pelger.

„La data de 8 iunie 2023, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 au fost sesizați, prin 112, cu privire la faptul că într-o locuință, din Sectorul 2, se află o persoană decedată.

La fața locului s-au deplasat polițiștii, precum și un echipaj medical care a constat decesul persoanei.

În vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

Trupul neînsuflețit urmează a fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei.”, a transmis Poliția Capitalei, potrivit sursei citate.

În luna ianuarie, acesta a dezvăluit, în cadrul unei emisiuni TV, că a ieșit de la clinica de dezintoxicare în care s-a internat de bunăvoie. Suferea de insomnie cronică și lua 40 de pastile într-o singură zi.

Cu zâmbetul pe buze și încrezător, Stephan Pelger a declarat că acum are un stil de viață sănătos. A urmat un tratament la o clinică de dezintoxicare, care a și dat roade. Acum ia doar trei pastile pe zi și reușește să să doarmă noaptea. „Acest medic la care m-am dus este tânăr și foarte actual cu problemele noastre din ziua de astăzi. Am făcut perfuzii, am fost pus pe un tratament medical foarte mic și cu foarte puține pastile. Dacă luam 40 de pastile într-o zi, acum iau trei pastile pe zi și am un somn de opt ore sănătos”, spunea el în luna ianuarie, potrivit Libertatea.ro. 

Acesta mărturisea atunci că drama lui a început în urmă cu cinci ani, după ce în în 2018 a fost răpit, jefuit și bătut de două femei la Cannes. Incidentul l-a traumatizat, se confrunta cu depresia, insomnii, astfel că a ajunsese să ia un tratament medicamentos. „Nu poți să dormi, nu poți să te odihnești. Se tratează cu medicamente. Ele se iau în crescendo. Se începe din punctul acela din Franța, de atunci am început să iau pastile de somn de 5 ani. Pastilele sunt foarte toxice, iei una la început, apoi 2, 3, apoi 4 și începi să nu mai ai control asupra lor”, a dezvăluit Stephen Pelger în cadrul emisiunii TV, potrivit sursei citate mai sus.

Stephan Pelger a fost internat la psihiatrie pe când avea 10 ani, iar de-a lungul anilor a trecut prin mai multe centre de tratament. „Sufăr de depresie de la 10 ani. Prima dată am fost într-un centru de psihiatrie la 10 ani, la noi în România. Apoi la 21 de ani La Viena, apoi la 34 de ani la München și acum, aici, lângă București. Depresia e o boală despre care noi nu vorbim. (…) Nimic nu și-a făcut efectul, medicina era foarte învechită. Remedierea ține toată viața, dar am pierdut controlul”, a povestea Stephan Pelger.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md