Crima care a zguduit întreg orașul, prin cruzimea cu care a fost săvârșită: Ilie, băiatul care și-ar fi ucis fosta iubită, de 15 ani, va fi supus expertizei psihologice

Povestea tragică a copilei de 15 ani, de la Tiraspol, care ar fi fost omorâtă de fostul său iubit, adolcescent și el, a uimit un oraș întreg, iar oamenii legii afirmă că în practica sa au întâlnit cazuri unice de așa gen, din cauza cruzimii cu care a fost săvârșit. Deja sunt cunoscute motivele care au dus la comiterea infracțiunii, dar acestea nu vor fi anunțate până la finele anchetei. Urmează a fi efectuate multe expertize, inclusiv cea psihologică, informează UNIMEDIA.
„Corpul neînsuflețit a fost găsit în subsolul clădirii, victima era încălțată, acoperită cu crengi și gunoi. Era acoperită bine, dacă treceai pe alături, nu observai că este acolo. Miros urât nu era, a fost ger și în subsol se menținea o temperatură joasă.
La moment, cazul încă este investigat. Avem anumite informații despre motivele care au dus la săvârșirea crimei, dar e prematur să le anunțăm. Posibil, un rol aparte l-au jucat emoțiile, dorințele.
E o crimă care a stârnit uimire în rândurile noastre, am rămas șocați de cruzimea acesteia. În practica mea, de peste 20 ani, pot să enumăr cazuri unice de așa gen.
Urmează multe expertize, inclusiv cea psihologică.
E un caz foarte emoțional, ambii sunt adolescenți, care abia își încep viața, acest lucru își pune amprenta”, a spus Alexandr Haricikov, șeful așa-zisului Comitet de anchetă transnistrean.
Zilele trecute, au ieșit la iveală noi detalii despre crima de la Tiraspol. Ilie, băiatul suspectat în moartea adolescentei de 15 ani, Svetlana, imediat după crimă ar fi fugit la un prieten, având mâinile pline de sânge și telefonul fetei dispărute.
Ultima discuție pe care a purtat-o Svetlana la telefon, înainte să dispară, a fost cu prietenul său, Radmir, care anterior ar fi avut un conflict verbal cu Ilie, fostul ei iubit și principalul suspect în cazul omorului fetei.
Copila de 15 ani a fost găsită moartă într-o clădire nefinisată din apropierea unei școli din Tiraspol. Minora a fost dată dispărută și сăutată atât de așa zisele forțe de ordine transnistrene, cât și de localnici.
Ilie, un elev de 17 ani, a fost anunțat în căutare, fiind suspectat de omorul fetei. Potrivit presei locale, băiatul și victima Svetlana au fost într-o relație de câteva luni, iar tânărul a fost și printre cei care au participat la acțiunile de căutare a copilei dispărute.
La 13 decembrie, adolescentul a fost reținut de către așa-zisele forțe de ordine transnistrene. Acesta s-ar fi predat benevol și și-ar fi recunoscut vina.