Cum arată pantofii „Satan”, care conțin sânge uman. Au fost lansați de un rapper, iar prețul a fost stabilit după un verset biblic

 Cum arată pantofii „Satan”, care conțin sânge uman. Au fost lansați de un rapper, iar prețul a fost stabilit după un verset biblic
0Shares

Rapperul american Lil Nas X a lansat recent un model controversat de pantofi sport. Conține sânge uman și este denumit „Satan”, scrie SHOK.md.

Negru cu roșu, pantofii au desenată o pentagramă pe interiorul tălpii, mai au o pentagramă din bronz prinsă de șiret, o cruce inversată pe limbă și conțin o picătură de sânge uman, arată sursa citată.

Modelul a rezultat prin modificarea celebrilor Nike Air Max 97 de colectivul de artă MSCHF din New York. Nike: „Nu avem nici o legătură”. Gigantul producător de echipament sportiv s-a distanțat însă de această inițiativă.

„Nu avem o relație cu Lil Nas sau MSCHF. Nu am proiectat sau lansat acești pantofi și nu îi susținem”, au transmis cei de la Nike într-un e-mail către CNN.

Seria de pantofi sport a fost lansată într-o ediție limitată, de 666 de perechi. Talpa cu bule de aer a fiecărui pantof conține 60 de mililitri de cerneală roșie și „o picătură” de sânge uman, potrivit MSCHF.

O pereche costă 1.018 dolari, cifra făcând trimitere la un pasaj din Biblie, Luca 10:18, care spune: „L-am văzut pe Satana căzând ca un fulger din ceruri”.

Un purtător de cuvânt al MSCHF a spus că sângele a fost furnizat de membrii colectivului de artă, adăugând: „Ne place să ne sacrificăm pentru arta noastră”.

Pantofii au stârnit indignare pe internet și au atras critici din partea unor personalități politice și religioase. Pastorul Mark Burns a descris pe Tweeter adidașii ca fiind „malefici” și „erezii”. În schimb, unii fani ai rapperului îi susțin și și-au exprimat dorința de a avea o pereche. Ca răspuns, rapperul, pe numele adevărat Montero Lamar Hill, a postat pe canalul său de Youtube un videoclip intitulat „Lil Nas X își cere scuze pentru Satan Shoe”, care are deja aproape 2,6 milioane de vizualizări, scrie libertatea.ro.

Scena de început, în care acesta pare să-și ceară scuze, se continuă însă cu noua sa piesă „Montero (Call Me By Your Name)”, în care rapperul dansează provocator cu un personaj costumat în diavol. La final, îi rupe gâtul diavolului și îi fură coarnele. „Jesus Shoes” – care conțin „apă sfințită”, lansați în 2019.

 Cei de la MSCHF sunt cunoscuți pentru proiectele lor controversate. În 2019, ei au lansat ediția limitată „Jesus Shoes” – realizați tot prin transformare Nike Air Max 97, care aveau un crucifix de oțel și „apă sfințită” din râul Iordan.

0Shares

Gritco Adriana

https://shok.md/