Cum îşi cheltuie Rizea banii la Chişinău: Casă şi maşină de lux, afacere în televiziune şi chefuri la restaurante

 Cum îşi cheltuie Rizea banii la Chişinău: Casă şi maşină de lux, afacere în televiziune şi chefuri la restaurante

Cristian Rizea, ex-deputatul român stabilit în Republica Moldova cu puţin timp înainte de a fi condamnat definitiv în România la închisoare pentru infracţiuni de corupţie, a trecut nu demult cu familia în casă nouă. Penalul Rizea, aşa cum îi place să se numească singur, şi-a procurat o casă de peste 450.000 de euro, avându-i ca vecini pe o bună parte din cei care îi critică în înregistrările video de pe reţelele de socializare. Pe lângă traiul pe picior larg şi distracţiile prin localuri de lux, Rizea se pregăteşte să-şi investească banii într-un nou post de televiziune pe care vrea să-l deschidă la Chişinău, scrie SHOK.md cu referire la anticoruptie.

Cristian Rizea a fost parlamentar PSD în perioada 2008-2016. Până să ajungă deputat, a deţinut mai multe funcţii: șef de cabinet al ministrului Tineretului, Georgiu Gingăraș, din guvernul lui Adrian Năstase, în 2000, director general al Agentției Nationale Pentru Sprijinirea Initiativelor Tinerilor, din 2002 până în 2006.

Funcția cea mai importantă pe care a avut-o în partid a fost cea de secretar executiv (2010-2013), urmată de cea de președinte al sectorului 5 din Bucureşti. În martie 2016, cu câteva luni înainte de alegerile locale, Direcția Națională Anticorupție a cerut aviz pentru reținerea și arestarea deputatului PSD, Cristian Rizea, fiind suspectat de trafic de influență, spălarea banilor şi influențarea declarațiilor martorilor.

Procurorii DNA i-au incriminat că la 2 decembrie 2009, Rizea Cristian a primit de la Colțea Lucian, un controversat afacerist, suma de 200.000 de euro, iar la c 6 decembrie 2009, încă 100.000 euro. Banii au fost luaţi de Rizea ca să intervină pe lângă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat și Primăria comunei Chiajna ca să îi retrocedeze un teren situat într-o zonă rezidențială din București şi să îi ofere dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna.

DNA a cerut în 7 ani de închisoare pentru Rizea. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat definitiv în 2019 la patru ani şi opt luni închisoare cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor. În 2017, Rizea s-a refugiat în Republica Moldova, primind şi cetăţemia acestui stat.

În mai 2019, Ministerul Justiţiei din România a solicitat autorităţilor de la Chişinău extrădarea lui Rizea. Ministerul Justiţiei din Republica Moldova a transmis o adresă Ministerului Justiţiei din România prin care a informat că nu poate fi iniţiată procedura de extrădare întrucât Cristian Rizea este şi cetăţean al Republicii Moldova.

În toamna anului 2020, Igor Dodon i-a retras cetăţenia lui Rizea, dar acesta a contestat decretul prezidenţial în instanţă, cererea fiind pe rol la Judecătoria Chişinău.

La începutul verii trecute, Rizea a anunţat că se implică în politică şi că intenţionează să candideze la scrutinul din 11 iulie pe lista partidului NOI condus de Vladimir Dachi, un moldovean cu afaceri în Federaţia Rusă.

CEC nu a acceptat candidatura lui Rizea pentru alegeri. Partidul NOI a obţinut unul dintre cele mai proaste rezultate. Situaţia s-a repetat şi la alegerile locale din noiembrie pentru funcţia de primar al municipiului Bălţi. CEC nu a înregistrat candidatura lui Rizea, iar Dachi a obţinut un număr neînsemnat de sufragii.

Vecin cu eroii subiectelor sale

Noua locuinţă a familiei Rizea se află pe strada Cireşilor dintr-un cartier select din Chişinău în regiunea parcului Valea Morilor, în care locuiesc sau deţin imobile mai mulţi subiecţi din aşa-numitele dezvăluiri ale lui Cristian Rizea. Nu departe se află imobilul cunoscut drept “Casa albă a lui Plahotniuc”, cele două imobile ale lui Ilan Şor, casa fostului director de la SIS, Vasile Botnari, a jurnalistei Angela Gonţa, a familiei regretatului om de afaceri Iurie Luncaşu, a ex-deputatului PDM, condamnat în România pentru acţiuni de corupţie, Valeriu Guma ș.a.

Casa cu trei nivele şi mansardă are, potrivit agenţilor imobiliari, suprafaţa de 450 de metri pătraţi, în actele cadastrale fiind înregistrată cu suprafaţa de 157.9 metri pătraţi.

Somptuosul imobil este amplasat pe un teren cu suprafaţa de 0,0405 ari, este îngrădită de un gard cu înălţimea de peste doi metri, cu două porţi, iar în curte are piscină. Imobilul dispune şi de un garaj pentru două automobile.

Casa a fost dată în exploatare în noiembrie 2011, iar în 2015 a fost scoasă în vânzare cu 451.000 de euro. În 2019, proprietarul care a construit casa i-a dăruit-o fiului său.

Casa este mobilată şi, potrivit anunţurilor de pe siterile imobiliare, nu a fost locuită niciodată.

Imobilul înregistrat pe numele soţiei

Casa de pe strada Cireşilor din Chişinău a fost procurată de familia Rizea pe 24 octombrie 2021, actul de proprietate fiind perfectat pe numele soţiei ex-deputatului PSD-ist, Rizea Josette-Ane-Marie. Tranzacţia a fost trecută în Registrul bunurilor imobiliare la 4 noiembrie 2021.

În curtea casei a fost văzut şi automobilul în două culori al lui Rizea, un Range Rover. Un automobil de model similar se vinde în Chişinău cu 95.000 de euro, după ce a fost folosit timp de trei ani, fiind cumpărat în 2019 cu 145.000 de euro.

Automobilul lui Rizea

După procurarea imobilului, în curtea lui Rizea sunt surprinşi deseori muncitori care au grijă de amenajare şi întreţinere.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și