De ce plâng bebelușii? 11 motive explicate de specialiști

 De ce plâng bebelușii? 11 motive explicate de specialiști

Toți bebelușii plâng, iar unii mai mult decât alții. Plânsul este modul în care bebelușul tău îți spune că are nevoie de confort și îngrijire. Uneori este ușor să-ți dai seama ce vor, dar uneori nu, scrie SHOK.md cu referire la  totuldespremame.

Ce am învățat, însă, din plânsul copilului meu este că întotdeauna acesta ascunde un mesaj. Fie că e vorba despre o nevoie, fie că e un disconfort, bebeușul comunică prin plâns. La început, mesajul e mai greu de descifrat; cu timpul, însă, răspunsul vine de la sine. Ajută, totuși, să știi de ce plânge, în cele mai multe dintre cazuri, un bebeluș, iar specialiștii de la babycenter au întocmit o listă cu cele mai frecvente motive pentru suspinele micuțului.

Îi este foame

Dacă bebelușul se agită din senin, își duce mâinile la gură, întoarce capul după tine la orice pas și mișcă încontinuu buzele, nu trebuie să-ți mai faci griji de motivul pentru care plânge. Îi este foame și transmite acest lucru prin toate semnele pe care le poate face. Se va liniști imediat după o masă copioasă.

Are scutecul plin

Unii copii comunică imediat atunci când au nevoie de o schimbare de scutec. Alții pot tolera un scutec murdar mai mult timp. Oricum ar fi, este ușor de ghicit problema și la fel de simplu de soluționat.

Vrea să doarmă

Cât de norocoși sunt copiii! Ei pot dormi oriunde și oricând dacă simt nevoia. Sau cel puțin asta e ceea ce credem noi, adulții. În realitate, nu este la fel de ușor cum pare. Dacă nu adorm la timp, copiii pot deveni irascibili și plâng mult în cazul în care sunt foarte obosiți și suprastimulați.

Vrea în brațe

Bebelușii au nevoie de multă dragoste. Le place să vadă fețele părinților, să le audă vocile și să le simtă bătăile inimii. De aceea, de cele mai mule ori când plâng, se liniștesc brusc când sunt luați în brațe. Nu vă fie teamă că ”se învață”, este nevoia lor absolut normală de apropiere. Pentru a fi mai ușor, puteți să vă luați un sistem ergonomic de purtat.

Îl doare burta

În cazul în care copilul devine agitat și plânge adesea după masă, este posibil să îl doară burta. Problemele de stomac asociate cu gaze și colici pot provoca multe crize de plâns. Pediatrul este cel în măsură să vă sfătuiască în legătură cu un tratament sau o conduită specifică înainte și după mese.

Are nevoie să râgâie

Bebelușii înghit aer atunci când beau lapte, fie el direct de la sân, fie din sticla cu biberon. Acesta trebuie scos după fiecare masă, altfel provoacă disconfort abdominal și multe lacrimi.

Are un disconfort termic

Dacă îi e frig, plânge; dacă îi este prea cald, plânge! La orice disconfort termic, bebelușii iși manifestă nemulțumirea prin lacrimi. Așa că atunci când nu știi sigur motivul plânsului, încearcă să-l dezbraci, sau, din contră, să mai pui o pătură pe el. Este posibil să nu fie îmbrăcat corespunzător temperaturii din cameră.

Îl deranjează ceva

Bebelușii pot simți inconfortabil și un fir de păr care-l gâdilă sub bluză. Acesta este unul dintre primele lucruri pe care medicii îl verifică atunci când examinează un copil care plânge fără un motiv aparent. Atenție și la etichete. Unii copii sunt foarte sensibili la etichetele de îmbrăcăminte sau la țesături iritante.

Îl dor dinții

Apariția dinților este un moment dureros; fiecare dinte mic împinge prin gingiile sensibile. Unii copii suferă mai mult decât alții, dar toți tind să fie agitați și să plângă la un moment dat.

Este suprastimulat

Copiii învață lucruri noi prin experiențele la care sunt expuși, însă, uneori, se pot simți copleșiți de prea multă activitate: lumini, zgomot sau prea multă lume în jurul lor. Plânsul este modul lor de a exprima faptul că „a fost deja suficient pentru ziua de azi.”

Nu se simte bine

Dacă toate celelalte nevoi de bază sunt satisfăcute, iar el tot plânge, este posibil să fie bolnav. Febra este prima care se verifică. Totuși, plânsul unui copil bolnav tinde să fie diferit față de al unui bebeluș care plânge de foame sau este frustrat. Ai încredere, însă, în instinctele tale și mergi la pediatru dacă ți se pare că ceva nu e în regulă.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și