Căldură toridă și cer senin: Ce temperaturi ne așteaptă astăzi
Dezastru în toată țara, în urma ploilor de astăzi: Salvatorii ajută la pomparea apelor, care au inundat mai multe gospodării
![Dezastru în toată țara, în urma ploilor de astăzi: Salvatorii ajută la pomparea apelor, care au inundat mai multe gospodării](https://shok.md/wp-content/uploads/2021/07/313CAE7C-274B-4D4C-A389-288382F7316E.jpeg)
Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați să intervină pentru pomparea apei din mai multe gospodării din țară. Lucrări de evacuare a apei au avut loc în trei gospodării din localitatea Țânțăreni, raionul Anenii Noi, dar și în localitatea Todirești a aceluiași raion, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.
Totodată, salvatorii au fost solicitați pentru a efectua lucrări de pompare pe mai multe adrese din municipiul Chișinău și anume; C. Negruzzi, 31 August, Grenoble și Albișoara.
Intervenția angajaților IGSU a fost necesară pentru evacuarea apei din mai multe gospodării din raioanele Strășeni, Basarabeasca și Căușeni. În satul Ucrainca a raionului Căușeni, salvatorii monitorizează situația din preajma unui pod, unde torentul de apă în urma precipitațiilor s-a scurs.
În urma ploilor abundente nu au fost raportate victime și nici drumuri blocate. În continuare situația este monitorizată de IGSU. Salvatorii îndeamnă gestionarii de bazine acvatice să supravegheze starea barajelor și a digurilor de protecție pentru prevenirea inundațiilor locale.