E oficial, Lucid Air e automobilul electric cu cea mai mare autonomie, conform datelor omologate în SUA

 E oficial, Lucid Air e automobilul electric cu cea mai mare autonomie, conform datelor omologate în SUA

Lucid Air e sedanul concurent pentru Tesla Model S, care a fost dezvăluit aproape un an în urmă şi care între timp a tot trecut teste de pregătire pentru producţia de serie. Punctul său forte, anunţat încă acum un an, urma să fie autonomia record de peste 800 km, iar la ea se adăugau versiuni cu până la 1,080 CP, dar şi o calitate a interiorului cu mult superioară celor de la Tesla, după cum invocau cei de la Lucid Motors, scrie SHOK.md cu referire la piataauto.md.

Acum, înainte de a fi livrat clienţilor, Lucid Air a trecut prin testele oficiale de omologare a consumului ale agenţiei EPA, responsabilă de asemenea omologări. Testele EPA sunt mult mai exigente decât cele din Europa, astfel încât mulţi producători care promiteau cifre de autonomie mai mare în alte ţări au fost nevoiţi să afişeze cifre mult mai mici după omologările EPA din SUA.

Dar, în cazul lui Lucid Air, rezultatul EPA nu a fost departe de cifra promisă iniţial. EPA a confirmat că autonomia modelului este de 520 mile, echivalentul a 837 km! Astfel, Lucid Air devine primul automobil electric din SUA care are o autonomie oficială de peste 500 mile/800 km, şi totodată modelul electric cu cea mai mare autonomie, devansând cei mai apropiaţi concurenţi cu peste 100 mile / 160 km.

Pentru a aduce claritate, vom spune că autonomia maximă a fost certificată pentru versiunea Lucid Air Dream Edition Range, cu sistem de propulsie de 933 CP şi jante de 19 ţoli. Aceeaşi maşină, dar cu jante de 21 de ţoli, livrează cu 40 mile/64 km mai puțin! Cea mai puternică versiune din momentul lansării, de 1,111 CP, va avea 471mile autonomie sau 756 km.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și