„Faceți campanie împotriva PAS, înainte de alegeri?” Un cunoscut regizor român, cu acuzații în adresa Teatrului Luceafărul: Mi-au anulat spectacolul, pentru că ar fi „împotriva Maiei Sandu”. Reacția conducerii teatrului

Scandal de amploare în teatrul moldovenesc. David Schwartz, un cunoscut regizor-dramaturg din România, acuză conducerea Teatrului Luceafărul de „cenzură și autocenzură”, după ce a fost anulat spectacolul „Invizibil”, pentru că ar fi „anti-PAS și împotriva Maiei Sandu”. Acesta susține, într-un interviu cu Vitalie Sprînceană, că i s-a spus că spectacolul este „antipatriotic”, „împotriva regimului actual”, iar regizorul român ar fi „cel mai probabil”, „plătit de cineva” să facă „propagandă împotriva PAS și împotriva Maiei Sandu”. De cealaltă parte, administrația teatrului neagă acuzațiile și spune că spectacolul doar a fost „transferat pentru următoarea stagiune”, iar „invocarea altor fapte și acțiuni decât cele care au stat la baza acestei decizii sunt afirmații manipulatorii”, scrie UNIMEDIA.

Premiera spectacolului Invizibil urma să aibă loc la finele lunii martie, însă cu câteva zile mai devreme, Teatrul Luceafărul a anunțat că anulată este anulată pentru o perioadă nedeterminată, din moti că una dintre actrițele implicate s-a îmbolnăvit. De atunci, nu a mai urmat niciun alt anunț din partea teatrului, referitor la acest spectacol.

În cadrul interviului, regizorul spectacolulului, David Schwartz, și-a expus viziunea sa asupra acestei întâmplări: „am fost invitat de directorul artistic al Teatrului Luceafărul, Slava Sambriș, pe care îl cunosc de mai bine de zece ani, de la Teatru-Spălătorie, și în care, în urma acelei experiențe, aveam mare încredere. Lui i-a plăcut foarte mult spectacolul pe care l-am regizat la Spălătorie, (Moldova independentă. Erată, premiera: decembrie 2013) – mi-a spus-o și atunci și a reiterat și acum. M-a invitat să fac un spectacol pe aceeași metodă, de teatru documentar, bazat pe interviuri, în tehnică verbatim, și la Luceafărul, subliniind în repetate rânduri dorința ca trupa teatrului să treacă prin această experiență inedită pentru majoritatea lor – să participe activ la cercetare prin interviuri, să discute cu oameni, să joace istorii de viață ale unor persoane care chiar există, cu toată responsabilitatea și tipul fin și special de muncă pe care îl implică acest proces. Am început proiectul cu un atelier cu actrițele și actorii care au dorit să participe, în care am explorat teme și subiecte contemporane de interes pentru ele/ei. La atelier au participat opt actrițe și actori, foarte dedicați și implicați. De altfel, i-am cooptat pe toți/toate în spectacol. S-au propus diverse teme, dintre care cea mai puternică și relevantă atît pentru ele/ei cît și pentru mine, cea care a apărut cel mai des și a creat cele mai fertile discuții, a fost tema corupției”.

Regizorul spune că „propunerea a venit inițial de la unul dintre actori”: „A generat discuții polemice, care mie mi s-au părut foarte interesante, atât ca potențial teatral, cât și ca dileme politice-filosofice, despre ce înseamnă corupție, despre care este relația între corupție și sărăcie, sau între corupția mică și marea corupție. Eu am spus de la început că nu mă interesează un spectacol în care doar să râdem sau să ne ultragiem de învățătoarea care primește flori și de femeia din piață care nu dă bon fiscal, deși înțeleg că sunt lucruri care pot afecta negativ viața de zi cu zi. În urma acestui atelier de explorare, am ales tema și am comunicat-o celor doi directori, Vitalia Grigoriu (care a fost de la început parte din echipă, în calitate de actriță) și Slava Sambriș. Am primit feedback foarte bun, Slava Sambriș scriindu-mi că este o temă „minunată” și am formulat o descriere a temei de proiect, pe care mi-au solicitat-o pentru eventuale aplicații”.

David Schwartz a mai relatat că „documentarea prin interviu a fost începută de actrițe și actori, ele au realizat majoritatea discuțiilor, cu persoane foarte diverse: învățătoare, asistente medicale, medici, pacienți, șoferi, preoți etc., până la persoane care lucrează în jurnalism de investigație, persoane care au investigat furtul miliardului și alte aspecte de mare corupție”: „Am strîns un material consistent, de peste 20 de interviuri. Inspirat de aceste materiale, am început să structurez textul, integrând fragmente verbatim, adică de transcriere cuvânt cu cuvânt a unor bucăți de interviu, într-o ramă, într-un concept – un soi de proces-dezbatere a corupției, cu argumente pro și contra, cu martori care critică corupția și alții care aduc nuanțări sau se poziționează mai ambiguu, susținând că corupția ar fi inevitabilă, sau chiar un rău necesar, ideea centrală fiind aceea de a implica publicul, care, în funcție de mărturiile și pozițiile luate de personaje, să chestioneze și să reflecteze asupra propriilor idei și prejudecăți legate de ultra-discutata temă a corupției”.

„Stela Verebceanu mi-a comunicat că acest proiect este „antipatriotic”, „împotriva regimului actual”, eu fiind, cel mai probabil, „plătit de cineva” să fac propagandă împotriva PAS și împotriva Maiei Sandu””

„În prima zi de repetiție la Chișinău, am citit cu actrițele și actorii o versiune inițială a acestui text. Ea nu era nici finală nici completă – era prea lungă, încă nu avea final și mai lipsea o scenă, care a fost cel mai dificil de scris, în care încercam să explicăm pentru public mecanismele financiare din spatele „dispariției” miliardului din băncile moldovenești în 2012-2014. La această primă lectură, toată lumea s-a declarat încântată de text, inclusiv directoarea, Vitalia Grigoriu, prezentă în calitate de actriță. Pe parcurs, au apărut discuții cu unii dintre actori, referitoare la lucruri din text care li se păreau prea partizane, sau despre care se temeau că ar putea avea consecințe negative pentru persoanele intervievate sau pentru contextul larg, geopolitic. În urma acestor discuții, am operat mai multe schimbări, am tot modificat și rafinat textul pe parcursul repetițiilor. Uneori, eu am fost reticent la diferite modificări și mi-am susținut poziția. În cele din urmă, însă, am ținut cont de sensibilitățile lor, considerând că actorii și actrițele, care vor spune aceste texte pe scenă, trebuie să se simtă confortabil cu ce au de zis și de jucat. Procesul a fost, credeam eu, unul de colaborare și de comunicare foarte onestă. Problema a venit însă, cel mai probabil, din altă parte. Eu am venit la începutul repetițiilor cu acest draft, care nu era complet, dar, mai important, în care nu erau anonimizate toate numele. Pentru versiunea finală, hotărâserăm să nu apară niciun nume de politician sau de persoană publică, tocmai pentru că nu am vrut să facem un rechizitoriu sau o serie de atacuri la persoană, cât un proces al ideilor, ca să zic așa – nu o investigație polițienească, ci o confruntare dialectică de poziții contradictorii. Însă am trimis acest prim draft, scris repede, în timp scurt, fără anonimizare și incomplet, și scenografilor teatrului, cu care urma să colaborăm pentru decor/costume. Din partea Stelei Verebceanu, scenografa de costume, au apărut probleme. Ea nu participase la lectură. După ce a citit separat textul, ne-am văzut și mi-a comunicat că ea nu poate să participe la acest proiect pentru că este, citez aproximativ „antipatriotic”, „împotriva regimului actual”, eu fiind, cel mai probabil, „plătit de cineva” să fac, prin acest spectacol, propagandă împotriva PAS și împotriva Maiei Sandu”. Mi-a explicat, pe un ton vehement, că are cu totul alte viziuni politice și că, iarăși citez, „patriotismul nu se negociază”. Eu am încercat să argumentez că textul e o colecție de interviuri, că sunt lucruri pe care oamenii ni le-au spus, că este o multitudine de perspective, că sunt criticate mai multe conduceri politice. Însă ea a insistat că tot textul e o pledoarie împotriva PAS”, își amintește regizorul, în cadrul interviului.

„Eu am încredere că actuala președintă nu este coruptă, nu se vede pe ea, însă dacă aș descoperi peste niște ani că de fapt a participat la acte de coruptie, asta nu m-ar mai surprinde, pentru că am căpătat un fel de imunitate”

„Ca să fie limpede, textul are următoare structură: un prolog lung despre istoria privatizării suspecte, cu potențial de corupție, a mai multor clădiri care au aparținut Teatrului Luceafărul; și opt mărturii, bazate pe interviuri, ale unor persoane care vorbesc despre corupție în diferite medii – preoți, șoferi, pacienți, învățătoare etc. Trei scene atacă direct teme legate de partide politice – prologul și episodul despre furtul miliardului, care, deși fără să menționeze nume, denunță transparent scheme de corupție care vizează partidele politice aflate la guvernare înainte de PAS; și un monolog al unei persoane care lucrează în jurnalismul de investigație. Am înțeles de la Stela Verebceanu că acest ultim monolog era mărul discordiei, pentru că personajul, care investighează cazuri de mare corupție, deși are o perspectivă liberală, pro-europeană, adică în niciun caz o poziție ideologică diferită de PAS, face o serie de critici la adresa unora dintre politicile PAS. Aceste critici erau: faptul că soluția la corupția mică nu sunt neapărat campaniile anti-corupție, ci creșterea salariilor; faptul că nu este suficient ca politicienii să fie onești, ci trebuie să fie și inteligenți și bine pregătiți; o critică a vettingului, a campaniei de verificare publică a persoanelor din sistemul juridic, care ar da la o parte oamenii bine pregătiți din sistem, pentru a face loc celor obedienți față de partid; un paragraf, care pare că a deranjat-o cel mai mult pe Stela Verebceanu, în care personajul spunea: „Eu am încredere că actuala președintă nu este coruptă, nu se vede pe ea, însă dacă aș descoperi peste niște ani că de fapt a participat la acte de coruptie, asta nu m-ar mai surprinde, pentru că am căpătat un fel de imunitate”. Așadar, în această ultimă propoziție, personajul își declara circumspecția apriorică cu care privește, în urma experiențelor negative din trecut, orice politician aflat la guvernare, susținînd că „puterea corupe” și nimeni nu este imun complet la tentații. Eu am încercat să-i explic Stelei Verebceanu că, pe de o parte, nu este în niciun caz intenția mea ca textul să fie împotriva conducerii actuale, că nu intenționez să fac politică de partid în Moldova tocmai în acest an electoral, ci mă interesează să discut niște mecanisme politice mai generale. De asemenea, că am încercat să fac textul echilibrat, în sensul în care să conțină aspecte care vizează mai multe conduceri politice succesive. Am insistat că dacă ea are vreo propunere care să ajute la aceste echilibru sunt deschis să o ascult. Mi-a răspuns că tot textul este anti-PAS și că nu se poate face nimic. Atunci i-am spus că eu chiar admir foarte tare artistele și artiștii care au poziții politice asumate, chiar dacă nu sunt în acord cu ale mele, că mi se pare  ok dacă ea nu vrea să fie parte din proiect și îi respect poziția”, a completat David Schwartz.

„Slava Sambriș a primit un telefon de la consiliera unui organism de conducere a țării: „Ce faceți voi acolo? Faceți campanie împotriva PAS, acum înainte de a alegeri?””

Regizorul spune că după acest episod a vorbit cu șefii teatrului și că lucrurile păreau se se desfășoare conform planului prestabilit: „Am stabilit să facă altcineva costumele. Și i-am dat textul, în acea versiune de lucru, și lui Slava Sambriș, care nu îl citise. Mă interesa real opinia lui, atât artistică, cât și să îmi spună dacă i se pare ceva partizan sau exagerat, pentru că în niciun caz nu voiam asta, și cu atât mai puțin aș fi vrut să aibă de suferit teatrul din pricina unor poziții nefericite ale textului meu. Slava Sambriș a citit, și apoi, într-o discuție la care era de față și Vitalia Grigoriu, mi-a spus că nu i se pare nimic în neregulă, că nu vede nicio problemă și că textul e foarte echilibrat. Că sunt niște critici, dar sunt normale, se critică niște procese, nu sunt atacuri la persoană, și că nu înțelege ce a văzut Stela Verebceanu în neregulă sau ce a deranjat-o atât de tare. A lăudat și calitatea textului, deci totul părea că merge bine înainte.  Cam în aceeași perioadă însă, Slava Sambriș mi-a spus că a primit un telefon de la consiliera unui organism de conducere a țării, nu am reținut dacă guvern sau președinție, pentru că, sincer, nu am dat atenție. Deci, că a primit telefon de la această consilieră, cu care se cunoștea dinainte, care i-ar fi spus că a auzit despre conținutul acestui text și că „ce faceți voi acolo? Faceți campanie împotriva PAS, acum înainte de a alegeri?” În urma acestui apel telefonic, atât conducerea, cât și eu am tras concluzia că e posibil ca Stela Verebceanu să fi transmis textul cuiva, mai departe. În orice caz, și Slava Sambriș și Vitalia Grigoriu erau mirați de acest telefon și mi s-au părut moderat îngrijorați, însă am hotărît că din punctul nostru de vedere nu este nimic în neregulă. Slava mi-a spus că a atenționat-o pe consilieră că versiunea finală de text nici nu este gata și că nu crede că este nicio problemă cu textul. Am continuat să lucrăm, am repetat, am ridicat scenă cu scenă, împreună cu actrițele și actorii, s-a lucrat la decor și la costume, la afiș și la strategia de promovare, lucrurile mergeau ok. Sigur, observam uneori o teamă în rândul actorilor și actrițelor: asta oare putem să spunem sau nu putem să spunem? Asta oare e ok să iasă public sau nu e ok? Adică, de multe ori, discuțiile nu erau atât artistice, sau nici măcar de convingeri filosofice sau politice, cât despre măsura în care ce spunem va deranja pe cineva sau va fi primit ok. La un moment dat, într-o discuție, Vitalia Grigoriu a spus ceva ce ar fi trebuit să mă alarmeze, atrăgându-mi atenția că în Moldova, lucrurile nu se pot spune pe față sau direct, așa ca în România. Mi s-a părut însă mai degrabă hilar, știind că nici în România, și, ca să fim preciși, aproape nicăieri în lume, nu se pot spune toate lucrurile pe față în orice circumstanțe. Dincolo de aceste ocazionale diferende, lucrurile mergeau, după mine, foarte bine din punct de vedere artistic – actrițele și actorii erau foarte buni, lucrau cu profesionalism și inventivitate, propunând soluții în interesul spectacolului. Inclusiv Vitalia Grigoriu a fost foarte serioasă și foarte prezentă, din acest punct de vedere nu am nimic de reproșat. De asemenea, colaborarea cu scenograful și cu echipa de PR mergea foarte bine și lucrurile se apropiau de finisare”.

„Slava Sambriș mi-a spus că, în urma unei discuții cu cineva din anturajul conducerii politice, el nu a dormit toată noaptea, că îi e frică pentru el și, mai ales, pentru Vitalia Grigoriu”

„Cu aproximativ 10 zile înainte de contramandarea repetițiilor, într-o dimineață, când am ajuns la repetiție, Slava Sambriș și Vitalia Grigoriu m-au rugat să vin să vorbim în birou înainte de a începe. M-am gândit că ceva e ciudat, în general nu se intră peste programul de repetiții. În birou a început o discuție care m-a lăsat perplex. Slava Sambriș mi-a povestit că s-ar fi întâlnit cu cineva care e din anturajul conducerii politice, dar era ceva foarte vag… N-am înțeles cine era persoana respectivă. Dar ea l-ar fi atenționat că textul (presupun acea variantă veche, pentru că textul în versiune actualizată nu îl aveam de fapt decât eu), circulă deja pe la multă lume, că e foarte problematic și că sunt deja multe discuții despre acest text și despre ce va fi acest spectacol. Slava Sambriș mi-a spus că, în urma acestei discuții, el nu a dormit toată noaptea, că pur și simplu îi e frică și pentru el, și, mai ales, pentru Vitalia Grigoriu. Mi-a spus că el m-a chemat să montez la teatru și acum eu îi pun pe amândoi într-o poziție care poate fi foarte urâtă și nocivă pentru teatru.

Așadar, la această discuție, cu două săptămâni înainte de data programată a premierei, cei doi directori afirmă că îi pun într-o situație îngrozitoare. Eu am fost destul de vehement, le-am zis că eu am tot făcut schimbări la text, că el nu conține acum aproape nicio referire la conducerea actuală (mai tăiasem oricum din monologuri, pentru că erau pur și simplu prea lungi) și că, dacă acesta este climatul politic, trebuia să-mi zică de la început să propun altă temă sau să nici nu fac un spectacol documentar.
Le-am zis că puteam foarte bine să facem Antigona și să introducem mici „șopârle” – referințe ambigue și cu dublu înțeles, dacă consideram că nu se pot spune pe scenă lucruri pe care, repet, le-au spus oamenii în interviuri, nu le-am inventat eu. În cele din urmă, i-am întrebat ce soluții văd ei ca să fie liniștiți. Și s-a ajuns la una sau două propoziții, cele care aveau legătură cu vettingul, despre care mi-au zis că s-ar simți mult mai în siguranță dacă le-am schimba – nu să le scoatem de tot, dar să le discutăm principial, sau teoretic, nu cu referințe concrete la practicile conducerii actuale, să nu pară un atac direct. M-am gândit și le-am spus că voi găsi o soluție să elimin pasajul acela, dar că este singurul compromis pe care îl fac și că în caz că mai apare ceva, nu am de ales decât să întrerup repetițiile și să mă retrag.
Mi-au răspuns că în niciun caz nu își doresc asta, că actorii sunt foarte mulțumiți de cum lucrăm, că sunt un regizor care știe ce vrea și ce să ceară și că ei se bucură și așteaptă să iasă spectacolul. Discuția s-a încheiat tensionat. Uman eu îi înțelegeam, chiar i-am crezut că este o frică reală și concretă, nu o joacă sau o închipuire, mi-au lăsat impresia că aceste presiuni chiar există și că pot avea consecințe profesionale pentru ei”, a mai dezvăluit David Schwartz.

Acesta spune că la săptămână până la premieră, a apărut un incident neprevăzut: „Una dintre actrițe s-a îmbolnăvit. Eu cred până astăzi că a fost o problemă medicală reală și serioasă. A primit concediu medical pe mai multe săptămâni, deci, a devenit limpede că trebuie să amânăm premiera. Însă atunci s-a întâmplat un lucru care ni s-a părut suspect, atât mie, cât și lui Paul-Ovidiu Cosovanu, muzicianul spectacolului, care este colaboratorul meu din România. Cei doi directori au spus că cel mai bine ar fi să sistăm brusc repetițiile, deși noi mai puteam avansa, în special cu montarea și repetarea situațiilor de lumini și cu reglarea sunetului, și fără actrița respectivă. Am insistat să nu ne oprim, ci să avansăm cât putem, să avem spectacolul gata încheiat, ca, atunci când ea revine, să fie cât mai ușor să reluăm repetițiile. A fost acceptată propunerea mea, am mai făcut trei zile de repetiții tehnice și de reglaje cu ceilalți actori, am terminat luminile, sunetul și mișcarea scenică. Spectacolul era 95% ridicat. Avanpremiera era programată pe 29 martie. Noi am repetat până pe 26 martie, când am făcut o repetiție generală, care am cerut să fie în regim de spectacol, desigur fără actrița aflată în concediu medical. Am solicitat să fie filmată intern repetiția, ca să fie fixate lucrurile pentru reluare și să pot face mai ușor și ultima variantă de text – se mai modificaseră replici în lucru, pe care nu apucasem să le trec în scris. Fiind o situație incertă de sănătate și teatrul având un program complicat în aprilie și mai, am convenit că perioada plauzibilă pentru reluare ar fi în luna iunie. Eu urma să verific programul meu la București, iar teatrul să găsească perioada cea mai potrivită în iunie, când să aloce două săptămîni pentru reluare și premieră”.

David Schwartz susține că după ce a plecat din Moldova, lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură: „Slava Sambriș mi-a spus că programul este foarte plin pe final de mai și în iunie, fiind programate spectacole „la Londra” și „în diaspora”, că la toamnă au alte premiere, că iarna e „perioadă de matinee și vacanță”, așa că cel mai bine ar fi să încercăm în martie anul viitor. Am răspuns cu un mesaj mai dur, în care susțineam că niciun manager de teatru care își dorește cu adevărat să scoată un spectacol care este repetat în proporție de 95% nu îl amână cu un an de zile, ci găsește o portiță când să îl poată relua cât mai repede. Este o decizie managerială logică, nu doar din punct de vedere artistic (spectacolul va fi mai proaspăt și mai lucrat), ci și economic – cu cât se prelungește perioada de pauză, cu atât va fi nevoie de mai multe repetiții de refacere, deci șederea mea și a muzicianului pentru reluarea spectacolului va trebui să fie mai lungă, ceea ce implică costuri în plus cu cazarea și posibil cu onorariile. Le-am scris direct că mă tem că de fapt nu intenționează să mai scoată niciodată acest spectacol și că de acum înainte vom vorbi exclusiv pe mail, formula „oficială” de comunicare, conform contractului. Pe mail mi-am afirmat disponibilitatea pentru luna iunie și am întrebat când putem relua. Mi-au răspuns că în următoarele 90 de zile nu este posibil, pentru că trebuie să onoreze un proiect în parteneriat cu Ambasada SUA și că mă vor anunța atunci când va fi posibil să reluăm repetițiile. Atunci le-am răspuns cerându-le date mai concrete și, de asemenea, insistând să mi se dea acces la filmarea spectacolului. Acel ultim mail al meu, trimis pe 19 aprilie, a rămas până în ziua de astăzi fără răspuns. Și mai trist, așa cum se poate verifica ușor pe paginile de promovare ale Teatrului Luceafărul, nu a existat niciun turneu în străinătate, iar în luna iunie nu au fost programate decît trei deplasări punctuale în orașe din proximitatea Chișinăului, deci ar fi fost, fără doar și poate, suficient timp să se desfășoare reluarea și premiera spectacolului Invizibil. Dincolo de nemulțumirea mea personală și, până la urmă, de lipsa de respect pentru munca, timp de luni de zile, a atâtor artiști și artiste, îngroparea spectacolului mi se pare incredibilă și din punctul de vedere al cheltuielilor arbitrare și nesăbuite ale banului public. Până la urmă, sunt bani investiți de statul moldovenesc (producție, onorarii, cazări, transport, materiale promoționale etc.) într-un spectacol pe care, cel mai probabil, publicul din Moldova nu îl va vedea niciodată”.

De cealaltă parte, conducerea Teatrului Luceafărul neagă toate acuzațiile care i se aduc și vine cu mai multe precizări pe marginea subiectului:

„Opt actori din trupa teatrului au fost antrenați în proiectul spectacolului, în a cărui descriere se menționează că: ”își propune să documenteze și să transpună într-o formulă teatrală atât demersurile anti-corupție cât și practicile de corupție, de la cele de care se lovește fiecare cetățean în interacțiunea curentă cu autoritățile, la cele mai puțin „vizibile”, dar mult mai nocive, care țin de furtul banilor publici, neplata taxelor sau traficul de influență și are drept scop să analizeze și să radiografieze fenomenul corupției și discursul anti-corupție, pentru promovarea gândirii critice și a spiritului civic în rândul spectatorilor”.

Procesul de construcție a unui spectacol de teatru documentar începe cu o perioadă de cercetare a diverselor surse directe sau indirecte, urmată de transcrierea și arhivarea materialelor obținute, și apoi de structurarea unui scenariu de spectacol care editează, combină, remixează materialele respective.

Principala sursă de materiale pentru documentare este interviul semistructurat, realizat după metode similare cu cele din antropologie. Sunt selectate pentru interviu persoane relevante pentru tema sau subiectul abordat (persoane direct afectate sau implicate, dar și cercetători, teoreticieni, oameni care au studiat fenomenul respectiv).

Actorii implicați în proiect au realizat mai întâi interviuri cu persoane dispuse să ofere informații care pot fi folosite în spectacol. Deci, fiecare actor implicat în proiect este co-autor al textului și al proiectului „Invizibil”.

În pofida faptului că în procesul de colectare a informației s-a convenit din start că va fi protejată identitatea persoanelor publice care au acceptat să ofere informații sub protecția anonimatului, în procesul de conturare a personajelor, regizorul a accentuat (prin indicații referitoare la costum, accesorii și limbaj) particularități fizice recognoscibile sau indicii de comportament, statut, ocupația sursei, expunând-o public astfel, iar informațiile oferite de aceste surse erau prezentate în textul monologului ambiguu, parțiale, fără a fi citate cu exactitate.

Administrația teatrului a semnalat acest lucru regizorului, atenționându-l că instituția riscă să fie atrasă la răspundere pentru aceste încălcări, însă dânsul a a negat că acest lucru se va întâmpla. Și când i s-a atras atenția asupra faptului că unele informații de care face uz nu corespund realității, el a spus că asta nu contează și că nu o să observe nimeni.

Lucrul asupra spectacolului a început cu un draft, fără a avea o variantă definitivă a textului și acest lucru nu este o noutate în teatru, mai cu seamă că e vorba de teatru documentar, deci, varianta finală a scenariului se definitivează pe parcurs, în procesul de lucru. Draftul de scenariu era alcătuit din material brut, regizorul precizând că l-a făcut pe repede, ca să accelereze lucrurile la producție și că are mult de lucru la el, menționând că el nu intenționează să ne creeze probleme. În final, după plecarea regizorului, i-am prezentat textul la care aveam acces juristului, acesta avertizându-ne că textul întrunește componente pentru care riscăm să fim dați în judecată.

Primele semne de întrebare referitoare la text au apărut la prima lectură; actorii au reacționat la textul despre războiul din Ucraina, exprimându-și dezacordul cu felul în care acesta a fost prezentat.

Deci, o mare parte din actori s-au declarat în dezacord cu viziunile politice ale regizorului.

În calitate de cetățeni, fiecare avem dreptul să ne exprimăm liber opiniile și convingerile, dar un spectacol de teatru documentar, apărut sub egida unei instituții de teatru, trebuie să facă o distincție clară între fapte și opinii și să nu prezinte opiniile personale drept fapte, punând astfel la îndoială profesionalismul, credibilitatea și reputația instituției. Atmosfera de lucru devenind tensionată, unii actori antrenați în proiect au declarat că demisionează din teatru. Regizorul a refuzat să aibă un dialog cu actorii, chiar dacă era la curent cu faptul că ei sunt nemulțumiți și contrariați.

Precizăm că atunci când unii actori au sesizat adminsitrația în legătură cu anumite momente tensionate care au intervenit în procesul de lucru, directorul artistic al teatrului le-a propus actorilor să discute cu regizorul și să-și spună părerea, să-și argumenteze punctele de vedere.

De asemenea,  în discuțiile cu regizorul, administrația teatrului i-a sugerat acestuia să inițieze un dialog cu actorii, astfel încât participarea lor în acest proiect să nu le lezeze onoarea și demnitatea, să nu se simtă forțați să încalce convingerile personale, normele etice și dreptul la propria opinie, dar, cu regret, regizorul nu a ținut cont nici de acest aspect.

Lucrurile au devenit dubioase în momentul în care, la crearea evenimentului pentru prezentarea și promovarea viitorului spectacol, regizorul a scris sinopsisul spectacolului, iar la final, fără să coordoneze cu direcția teatrului, a adus mulțumiri anumitor persoane, unele dintre ele fiind implicate politic.

Chiar și în asemenea condiții, spectacolul nu a fost interzis.

Premiera a fost contramandată pe motiv că una dintre actrițele implicate în proiect s-a îmbolnăvit și a urmat o perioadă de tratament și regim strict, la indicația și sub evidența medicului. Ulterior ea ne-a informat ca a cedat nervos din cauza stresului și anxietății acumulate, deoarece nu era de acord cu cerințele regizorului.

Am anunțat regizorul printr-o scrisoare oficială că teatrul transferă pentru următoarea stagiune premiera acestui spectacol și considerăm că invocarea altor fapte și acțiuni decât cele care au stat la baza acestei decizii sunt afirmații manipulatorii.

Sunt doar câteva precizări pe care le face administrația Teatrului Republican ”Luceafărul” vizată în interviul cu domnul David Schwartz. Actorii implicați în acest proiect sunt dispuși să ofere detalii suplimentare asupra acestui subiect și considerăm că sunt pe deplin îndreptățiți să facă acest lucru”.