Fetița unei moldovence uimește o lume întreagă! La numai 9 ani a fost admisă la Conservatorul din Milano

 Fetița unei moldovence uimește o lume întreagă! La numai 9 ani a fost admisă la Conservatorul din Milano
0Shares

O fetiță născută din mamă moldoveancă și tată italian a dovedit un talent extraordinar și a fost admisă la numai 9 anișori la Conservatorul din Milano, deși are o vârstă mai mică decât cea permisă în regulamentul instituției, scrie rotalianul.com.

Se numește Martina Meola și pasiunea sa este pianul. Martina Meola s-a născut în Italia, dar a trăit apoi cea mai mare din timp în Republica Moldova.

În primăvara anului 2022, Martina a fost finalistă la Romania’s Got Talent, după ce a cântat la pian legată la ochi.

„Mă numesc Meola Martina, am 8 ani (în 2022 – n.r.) și vin din Republica Moldova, din Chișinău, dar sunt născută în Italia, la Milano. Mama mea este din Republica Moldova, iar tatăl meu este italian.

Mama mea s-a dus în Italia ca să lucreze ca medic, iar acolo l-a cunoscut pe tata, era pacient.

S-au îndrăgostit și apoi ei au rămas acolo în Italia și așa m-am născut eu în Italia, dar la vârsta de 4 ani, am venit în Republica Moldova”, a povestit micuța pianistă la Romania’s Got Talent.

A câștigat râvnitul „Golden Buzzer”, iar în marea finală Martina a reușit să se claseze pe locul al III-lea.

Anul trecut, ca urmare a susținerii unui examen de admitere la Conservatorul Giuseppe Verdi din Milano, a fost declarată admisă. Reprezentanții instituției au făcut o excepție de la reglementările privind vârsta elevilor, datorită talentului și potențialului muzical de care fetița dă dovadă.

Într-un video devenit viral pe rețelele de socializare, o putem vedea pe Martina Meola interpretând un vals de Chopin la pianul amplasat în incinta aeroportului din Bergamo. Zeci de călători o ascultau încântați. Fetița avea atunci numai 6 anișori.

0Shares

Valerica Baxanean