(FOTO) Cardi B a devenit din nou mamă: Vedeta a născut cel de-al treilea copil, chiar în toiul unui proces de divorț
Celebra rapperiță Cardi B a devenit mamă pentru a treia oară, la doar o lună după ce a cerut divorțul de soțul său, Offset. Bebelușul a venit pe lume pe 7 septembrie 2024, însă, artista a dat vestea joi, 12 septembrie. Astfel, artista a publicat primele imagini cu bebelușul pe rețelele de socializare, transmite protv.ro.
Cardi B a născut o fetiță
Cardi B, rapperița cunoscută pentru hituri precum „I Like It”, a adus pe lume o fetiță. Artista în vârstă de 31 de ani a dat vestea că a născut printr-o serie de fotografii publicate pe Instagram.
În imaginile publicate pe rețelele de socializare, Cardi B apare pe patul de spital, cu un zâmbet larg pe chip, iar în brațe își ține bebelușul. Deși a anunțat că divorțează de tatăl copiilor ei, în fotografii apare și Offset, care își ține fetița strâns la piept.
„Cea mai frumoasă trăire”, a scris Cardi B, pe Instagram, alături de data în care a venit pe lume fetița.
Rapperița și-a anunțat sarcina la câteva ore după ce a intentat divorț de rapperul Offset, pe 1 august.
„Cu fiecare sfârșit vine un nou început! Sunt atât de recunoscătoare că am împărtășit acest sezon cu tine, mi-ai adus mai multă dragoste, mai multă viață și, mai presus de toate, mi-ai reînnoit puterea! Mi-ai reamintit că le pot avea pe toate! Mi-ai amintit că niciodată nu trebuie să aleg între viață, dragoste și pasiunea mea! Te iubesc atât de mult și abia aștept să fii martor la ceea ce m-ai ajutat să realizez, la ceea ce m-ai împins să fac. Este mult mai ușor să treci peste întorsăturile, virajele și testele vieții, dar tu, fratele și sora ta mi-ați arătat de ce merită să merg mai departe!”, a povestit Cardi B, la acea vreme.