(FOTO) Covorul roșu de la Academy Museum Gala 2025. Cum s-au îmbrăcat vedetele la marele eveniment
(FOTO) Covorul roșu de la Academy Museum Gala 2025. Cum s-au îmbrăcat vedetele la marele eveniment

Covorul roșu de la Academy Museum Gala 2025 a reunit o mulțime de vedete de la Hollywood. Evenimentul a atras unele dintre cele mai cunoscute nume din lumea filmului și nu numai, scrie catine.ro.
Gala Muzeului Academiei 2025 a avut loc în Los Angeles. În fiecare an, acest eveniment plin de vedete are scopul de a strânge fonduri pentru Muzeul Academiei de Film, susținând astfel diverse expoziții, inițiative educaționale și programe publice.
Covorul roșu de la Academy Museum Gala 2025
Seara a fost marcată de numeroase apariții impresionante. Mai multe celebrități au fost onorate cu premii, printre care: Penélope Cruz, care a primit Premiul Icon, Bruce Springsteen, distins cu Premiul Legacy, Bowen Yang, căruia i-a fost acordat Premiul Vantage.
Înainte de începerea ceremoniei, numeroase vedete au defilat pe covorul roșu în ținute spectaculoase. Gala de anul trecut a fost considerată una dintre cele mai impresionante ediții, iar nici anul acesta vedetele nu s-au lăsat mai prejos.
Charli XCX
Charli XCX a impresionat într-o rochie neagră semnată de casa de modă Saint Laurent. Ținuta sa a fost compusă dintr-o rochie din piele cu fustă amplă, completată în partea superioară de un top din dantelă.

Kirsten Dunst
Kirsten Dunst a purtat o rochie semitransparentă cu inserții florale. Rochia, fără mâneci, dar cu guler înalt, i-a evidențiat silueta. Ținuta a fost accesorizată cu bijuterii minimaliste, actrița dovedind din nou eleganță și rafinament.

Hailey Bieber
Soția lui Justin Bieber a fost o apariție spectaculoasă într-o rochie semnată Schiaparelli. Hailey a ales o rochie tip corset, cu o crăpătură amplă pe picior, completată cu pantofi cu toc decorați cu modele florale. Machiajul simplu i-a evidențiat trăsăturile naturale, iar atitudinea sa încrezătoare a fost remarcată pe covorul roșu.

Selena Gomez și Benny Blanco
Cei doi și-au făcut debutul ca soț și soție pe covorul roșu. Amândoi au ales ținute elegante Armani. Selena a purtat o rochie neagră, simplă, cu inserții în partea superioară, peste care a adăugat un sacou de catifea. Benny Blanco a optat pentru un costum negru din catifea, asortat perfect cu ținuta Selenei.

Elle Fanning
Elle Fanning a mizat pe un machiaj natural și pe o rochie semnată Balenciaga. Aceasta a purtat o rochie roz pudrat care se continua cu o fustă amplă, portocalie, atrăgând toate privirile.
Kaia Gerber
Kaia Gerber a ales o ținută simplă, dar extrem de elegantă. A apărut într-o rochie semitransparentă, cu capă, semnată Givenchy (creată de Sarah Burton), care i-a pus în valoare trăsăturile naturale. Modelul a strălucit printre celebritățile prezente.

Zoe Saldana
Zoe Saldana a optat pentru un look clasic și rafinat. A purtat o rochie neagră Saint Laurent, care i-a evidențiat silueta. Ținuta a fost accesorizată cu bijuterii cu diamante, adăugând un plus de eleganță.

Viola Davis
Viola Davis a rămas fidelă stilului său emblematic. A purtat o rochie Gucci cu mâneci și o inserție de puf în partea superioară. Rochia mulată a fost completată de o trenă amplă, conferindu-i un aer regal.
Addison Rae
Addison Rae a strălucit ca o adevărată divă de la Hollywood, alegând o rochie Versace. A impresionat prin simplitate și eleganță, iar coafura inspirată din stilul anilor ’50 i-a completat perfect look-ul.

Michelle Monaghan
Michelle Monaghan a avut o apariție spectaculoasă într-o rochie semnată Carolina Herrera. Ținuta amplă, de culoare violet, era decorată cu flori, amintind de primăvară și aducând o notă romantică pe covorul roșu.
Zoë Kravitz
Zoë Kravitz a apărut într-o rochie spectaculoasă Saint Laurent, cu o croială amplă, apreciată de toți cei prezenți. A fost una dintre cele mai fotografiate apariții ale serii.

Lupita Nyong’o
Lupita a pășit pe covorul roșu într-o rochie semitransparentă, neagră, marca Chanel, care i-a pus în valoare silueta de invidiat. Actrița a pozat cu încredere, fiind una dintre vedetele preferate ale serii.
Jenna Ortega
Jenna Ortega a ales o rochie îndrăzneață Grace Ling, cu spatele gol. Ținuta sexy i-a evidențiat silueta și i-a consolidat reputația de fashion icon nonconformist pe covorul roșu.

Demi Moore
Demi Moore a impresionat într-o rochie burgundy cu trenă, semnată de Prada. Simplitatea și eleganța ținutei i-au conferit un look impecabil și rafinat.

Penélope Cruz
Penélope Cruz, una dintre vedetele onorate ale serii, a atras toate privirile într-o rochie spectaculoasă semnată Chanel, casa de modă al cărei ambasador este de ani buni. Actrița a optat pentru o rochie elegantă, cu croială clasică, decorată cu detalii rafinate din dantelă și perle, care i-au accentuat silueta.
