(FOTO) Fostul soț al lui Miley Cyrus s-a logodit. Cine e Gabriella Brooks, iubita lui Liam Hemsworth

 (FOTO) Fostul soț al lui Miley Cyrus s-a logodit. Cine e Gabriella Brooks, iubita lui Liam Hemsworth
0Shares

Liam Hemsworth și Gabriella Brooks s-au logodit. Modelul în vârstă de 29 de ani a confirmat vineri, 12 septembrie, că ea și actorul australian, în vârstă de 35 de ani, urmează să se căsătorească, printr-o postare emoționantă pe Instagram, scrie stirileprotv.ro.

Prima fotografie o arată pe Brooks îmbrățișându-și viitorul soț, în timp ce își arată inelul, într-o imagine alb-negru.

A doua fotografie surprinde oceanul cu soarele pe cer, iar a treia arată mâna lui Brooks sprijinită pe un cearșaf alb, punând în prim-plan inelul impresionant cu diamant. Modelul a adăugat o simplă inimă albă la descrierea postării.

Vestea vine după ce, luna trecută, cei doi au alimentat zvonurile despre o posibilă logodnă, când Brooks a fost surprinsă purtând un inel cu diamant pe degetul inelar, în timp ce se plimba pe un ponton din Ibiza, Spania. În mai multe fotografii, modelul putea fi văzută zâmbind și arătând bijuteria strălucitoare celor din jur.

Hemsworth și Brooks, ambii australieni, au fost surprinși pentru prima dată împreună în decembrie 2019, la un brunch cu părinții actorului, Craig și Leonie, în Byron Bay, New South Wales, Australia.

Cuplul a devenit „oficial” pe Instagram în iunie 2021, când actorul din Lonely Planet a postat o fotografie alături de Brooks, fratele său Chris Hemsworth și soția acestuia, Elsa Pataky, precum și de Luciana Barroso, soția lui Matt Damon, la evenimentul Gold Dinner 2021 din Sydney.

Cine este Gabriella Brooks

Gabriella Brooks este model și a lucrat pentru campanii Louis Vuitton, Calvin Klein și Valentino, iar timpul și-l împarte între Australia, Los Angeles și Londra, potrivit People.

Ca un detaliu „picant”, Brooks a avut anterior o relație de lungă durată cu solistul trupei The 1975, Matty Healy (cunoscut pentru istoria sa amoroasă bogată), cu care a fost asociată prima dată în 2015, înainte ca în 2019 să apară informații despre despărțirea lor.

Miley Cyrus și trecutul lui Liam Hemsworth

Înainte de relația cu Gabriella Brooks, Liam Hemsworth a fost căsătorit cu Miley Cyrus. Cei doi s-au logodit pentru prima dată în 2012, dar au avut o relație marcată de despărțiri și împăcări. În decembrie 2018, s-au căsătorit discret în Tennessee, însă mariajul lor a durat doar câteva luni. În august 2019, cuplul a anunțat despărțirea, iar divorțul a fost finalizat în ianuarie 2020.

Miley Cyrus, cealaltă jumătate a acestei ecuații, s-a mișcat rapid după separare, având o relație scurtă cu Kaitlynn Carter și apoi cu cântărețul și înotătorul australian Cody Simpson, înainte de a începe relația actuală cu muzicianul Maxx Morando.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md