(FOTO) Imagine sfâșietoare cu scaunul gol și flori pe el, de la examenul de stat, unde trebuia să fie și Andreea Cuciuc. Tatăl său, răvășit de durere: „Toți te-au așteptat în gând”

Andreea Cuciuc, fiica interpretului Igor Cuciuc, ar fi trebuit astăzi să susțină examenul de stat al absolvenților cursului IV. În acest sens, tatăl său a venit pe rețele cu un mesaj, fiind profund îndurerat, scrie UNIMEDIA.
„Imaginea cu scaunul gol, trandafirul alb și mesajul așezat cu lacrimi spune tot…
Corala Gloria te poartă în inimă, Andreea Cuciuc.
Astăzi, la examenul de stat al absolvenților cursului IV, 2025, toți te-au așteptat în inimă și gând… acolo unde trebuia să fii pe scenă, alături de colegii tăi, cântând și susținându-i cu zâmbetul tău blând și vocea ta de înger.
Of, durere mare sufletească, Andreea…
Scumpa mea Andreea, floarea mea și sufletul Coralei Gloria,
Îți simțim lipsa în fiecare clipă, în fiecare zi, săptămână și lună…
De sus, dacă ne privești, să știi că te iubim nespus de mult și că nimeni nu ți-a luat locul.
Locul tău este și va fi mereu acolo, pe scaunul gol, în inimile noastre și în cântările noastre.
Corala Gloria și Milena,
Vă mulțumesc din suflet pentru dragostea și lacrimile puse în această zi.
Vă iubesc, colegii Andreei, pentru că ați simțit ca și ea să fie acolo, prin noi toți”, a scris Igor Cuciuc pe rețele.


La mai bine de trei luni de la decesul fiicei sale, Andreea, interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, răvășit de durere, totuși a găsit puterea de a urca din nou în scenă, datorită rugăciunilor și bisericii, spune artistul. „Doar muzica mă poate salva de această durere cumplită și această suferință pe care o am în suflet”, a mărturisit cântărețul.
După o pauză îndelungată, plină de lacrimi și durere după moartea fiicei sale, interpretul de muzică populară, pe 27 februarie, Igor Cuciuc, a anunțat că revine în scenă cu un cântec, omagiu pentru Andreea Cuciuc: „Fata mea înger în cer”. „Viața e cruntă, durerea e mare, dar numai cântecul mă poate lecui și îmi dă putere să trăiesc mai departe!”, a semnat artistul.
Fiica interpretului Igor Cuciuc, Andreea, s-a stins din viață, pe data de 15 noiembrie 2024. Conform informațiilor publicate pe rețele de colegii fetei, aceaștia sarbătoreau Balul Bobocilor într-un local din capitală.
„Am pierdut tot ce aveam mai scump. Mândria noastră frumoasă, inteligență gingașă cum să trăim fără tine!?”, a scris artistul în primul său mesaj, după tragedie.
Moartea interpretei Andreea Cuciuc a zguduit o țară întreagă. „Suferim în continuare”, a mărturisit artistul Oleg Spînu și un bun prieten de al fetei, în cadrul unei ediții a proiectului „Tinerii care împing Moldova înainte”, marca UNIMEDIA.
Vestea tragică despre moartea fiicei lui Igor Cuciuc, Andreea, a zguduit o țară întreagă. Colegii de breaslă ai interpretului, dar și ai fetei au împânzit rețelele cu mesaje de condoleanțe, fiind șocați de moartea tinerei. „Să cânți cu glasul tău tămăduitor până la inimile și rănile părinților”, au scris apropiații.
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a venit cu detalii pe intervenția din seara tragică. „Toate ambulanțele sunt dotate cu echipament, iar a 2-a echipă de medici a intervenit reieșind din gravitatea cazului”. Precizările au venit, după ce artistul, care și-a pierdut fiica, a menționat că „salvarea a venit peste 7 minute neechipată”, ulterior a fost solicitată o altă ambulanță, care a venit peste 20 de minute, conform spuselor interpretului.
Igor Cuciuc și-a găsit puterea de a dezvălui detaliile morții subite a fiicei sale. Printre lacrimi, artistul a mărturisit că adolescenta a avut probleme cu inima și în trecut, fiind chiar supusă unei intervenții chirurgicale în urmă cu aproximativ 5 ani.
Cu lacrimi în ochi și durere în suflet, familia, prietenii și sute de oameni, și-au luat rămas bun de la Andreea Cuciuc pe data de 18 noiembrie.