(foto) În premieră, Moldova participă la summit G7: Primele imagini de la eveniment

 (foto) În premieră, Moldova participă la summit G7: Primele imagini de la eveniment

Ministrul de Externe, Nicu Popescu, a postat primele imagini de la întâlnirea miniștrilor de Externe ai țărilor G7. „UE a jucat întotdeauna un rol cheie în stabilizarea continentului și ar trebui să continue să facă acest lucru”, a scris Popescu la fotografia în care apare cu Joseph Borell, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

Ministrul Popescu s-a văzut și cu omologul său Ucrainean. Cei doi au stat la discuții, înainte să înceapă evenimentul de astăzi.

Moldova participă în premieră la întâlnirea miniștrilor de externe ai țărilor G7, care are loc în perioada 12 – 14 mai în localitatea Weissenhaus, Germania.

„În marja reuniunii, la invitația ministrei afacerilor externe a Germaniei Annalena Baerbock, voi vorbi despre situația de securitate din regiune în contextul războiului din Ucraina, gestionarea crizei de refugiați, impactul socio-economic asupra țării noastre și eforturile susținute ale autorităților în procesul de reforme și modernizare în parcursul european al Republicii Moldova.

De asemenea, voi avea întrevederi bilaterale cu înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate Josep Borrell, ministra afacerilor externe a Germaniei Annalena Baerbock, ministrul pentru Europa și afaceri externe al Franței Jean-Yves Le Drian, ministrul afacerilor externe și cooperării internaționale al Italiei Luigi Di Maio, ministrul afacerilor externe al Japoniei Hayashi Yoshimasa, ministrul afacerilor externe al Ucrainei Dmitri Kuleba și alți oficiali de nivel înalt”, a anunțat Popescu anterior.