(FOTO) Incendiu la Colegiul de construcții din capitală: Șase echipaje de pompieri, implicate în lupta cu flăcările, iar profesorii și studenții, evacuați

 (FOTO) Incendiu la Colegiul de construcții din capitală: Șase echipaje de pompieri, implicate în lupta cu flăcările, iar profesorii și studenții, evacuați
0Shares

Un incendiu a izbucnit, astăzi, în clădirea Centrului de excelență în construcții din Chișinău. Flăcările au pornit din subsolul instituției de învățământ, de la un panou electric. La fața locului s-au deplasat șase echipe de intervenție ale IGSU, iar profesorii și studenții au fost evacuați, scrie UNIMEDIA.

„Pompierii IGSU au intervenit la lichidarea unui incendiu izbucnit în subsolul Centrului de excelență în construcții din capitală

În după-amiaza zilei de 25 mai 2026, pompierii Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au intervenit conform nivelului sporit de intervenție pentru lichidarea unui incendiu izbucnit în clădirea Centrului de excelență în construcții, amplasat pe strada Gheorghe Asachi 71 din municipiul Chișinău.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 14:41. Potrivit primelor informații, focul a izbucnit în subsolul instituției de învățământ, de la un panou electric.

La fața locului au fost îndreptate șase echipe de intervenție ale IGSU. Ajunși la destinație, salvatorii și pompierii au stabilit că subsolul era inundat cu fum dens. Numărul sporit de intervenție a fost confirmat.

Profesorii și studenții s-au evacuat din clădirea colegiului, viața acestora fiind în afara pericolului.

La moment, pompierii IGSU lucrează pentru identificarea focarului, localizarea și lichidarea arderii.

În urma incendiului, victime nu au fost raportate.

Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite de specialiști”, comunică IGSU.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md