(FOTO) Maluma, transformare radicală de look în 2026: fără barbă, cu o nouă frizură, aproape de nerecunoscut. A apărut pe covorul roșu alături de iubita sa

 (FOTO) Maluma, transformare radicală de look în 2026: fără barbă, cu o nouă frizură, aproape de nerecunoscut. A apărut pe covorul roșu alături de iubita sa
0Shares

La gala Premio Lo Nuestro, Maluma a atras toate privirile cu o schimbare de imagine surprinzătoare. Artistul a apărut pe covorul magenta complet schimbat: fără barbă – un element definitoriu al stilului său din ultimii ani – și cu o coafură lejeră, pieptănată natural, scrie protv.ro.

Dacă până acum își obișnuise fanii cu variații subtile de tunsoare sau culoare, de data aceasta transformarea este una radicală. Iar reacția lui a fost pe măsură: a glumit că, atunci când s-a privit în oglindă dimineața, aproape că nu s-a recunoscut.

„Imaginea mea ține și de ce simt”.

Într-o declarație pe covorul roșu, artistul a explicat că schimbările de look nu sunt doar strategii de scenă, ci au legătură și cu starea lui personală:

„Este foarte amuzant pentru că oamenii cred că îmi tund barba, o las să crească sau îmi fac diverse coafuri doar pentru că țin de carieră. Însă au și o legătură cu ceea ce simt la nivel personal.”

La această ediție a galei, Maluma a optat pentru un costum bej cu influențe retro, combinat cu o cămașă în ton măsliniu.  Transformarea marchează o etapă nouă în estetica sa, iar pentru fani este, fără îndoială, una dintre cele mai vizibile schimbări din ultimii ani.

Moment emoționant pe scenă: dedicație pentru fiica sa și pentru parteneră

Artistul a defilat pe covorul rosu alături de partenera sa, Susana Gómez.

Pe lângă schimbarea de look, seara a fost una specială și din punct de vedere profesional. Maluma a fost desemnat Artistul Pop Masculin al Anului, într-o categorie extrem de competitivă.

În discursul său, a avut un moment profund emoționant:

„Vreau să salut ce am mai frumos în viața mea, fiica mea, Paris… Și partenera mea, Susi, te iubesc, mulțumesc pentru inspirație, mulțumesc că faci parte din toate acestea.”

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md