(FOTO) Nu Țapordei e prima? El e moldoveanul care a arborat drapelul țării pe Vinson, Antarctica

După ce Olga Țapordei a anunțat, în decembrie 2023, că este prima persoană din Republica Moldova care a ajuns în Antarctica, pe Masivul Vinson, aflăm că totuși acest titlu aparține altui om. „Cu drapelul țării pe cele mai înalte vârfuri din lume, aproape în anonimat. De la Everest până la Antarctica – Fără titluri, fără instagram și facebook, dar cu o mare dragoste de munți și semeni. Mircea Baciu, un alpinist a cărui poveste mă face să cred și mai mult că: Munții vin la timpul potrivit și dacă îi simți, e pe viață”, a scris Alina Zbancă pe pagina sa de Facebook, scrie UNIMEDIA.
„Cu drapelul țării pe cele mai înalte vârfuri din lume, aproape în anonimat. De la Everest până la Antarctica – Fără titluri, fără instagram și facebook, dar cu o mare dragoste de munți și semeni.
Astăzi am cunoscut un OM. Prea viu și prea adevărat, pentru o lume ca asta, plină de vanitate.
Mircea Baciu, un alpinist a cărui poveste mă face să cred și mai mult că: Munții vin la timpul potrivit și dacă îi simți, e pe viață.
L-am cunoscut din puținele emisiuni la care a fost, după ce a escaladat Everestul și mi-am promis că-l caut să fur din experiența și înțelepciunea de viață. Eu fiind la început de relație cu munții, cred absolut necesară cunoașterea în materie de escaladări.
Deschis și receptiv, a acceptat să ne întâlnim înainte de a pleca pe vârful spre care tind eu (și care totuși nu va fi în acest an) și încă unul.
Deci, acesta este primul om din Republica Moldova care a escaladat Masivul Vinson din Antarctica (decembrie 2021), este cel de al doilea care a escaladat Everestul (mai 2019) și da, sunt sigură că în acest an va deveni primul moldovean care…. Despre asta vă zic în primăvară.
Mircea Baciu nu numără vârfurile, nici nu le duce contul, dar când vorbește de aceste expediții și oamenii pe care-i cunoaște acolo, are ochii plini de lumină și recunoștință.
Ați privit 14 PEAKS Misiunea posibilă?
Păi iată, Mircea a escaladat cu Nirmal Purja câteva vârfuri și apare în unele cadre din film. Împreună au fost pe Vinson, acolo unde Nimsdai a fost ghidul Prințesei Qatarului Asma. Împreună au petrecut acolo două săptămâni, fiind blocați 7 de zile de condițiile climaterice. Apropo, Asma a făcut istorie pentru Orientul Mijlociu, fiind prima care a Escaladat Everestul și cele 7 vârfuri. Istoria ei este impresionantă, iar eu am aflat despre aceste legende de la cel care i-a cunoscut personal, devenind camarazi de munți. Video, fotografii din arhivă, mesaje despre curaj și îndrăzneală de la oamenii de pe munte pentru copiii de acasă… asta a împărțit acest Om azi cu mine”, a scris Alina Zbancă pe Facebook.
„Alina, pe munte toți suntem egali. Acolo nu există diferențe, nu contează statutul, banii și popularitatea. Muntele nu tolerează falsitatea și cinismul. Îi primește pe toți, dar îi învață diferit, îi testează diferit și tocmai de asta fiecare munte are greutatea lui, pentru fiecare individual.
Fac asta din plăcere, pentru mine și copiii mei, vreau să vadă că totul se poate dacă este dorință. Este important să le arătăm și să le vorbim experiențele noastre, inclusiv prin școli. Așa îi vom crește și educa, prin lărgirea hărții mentale, prin ai îndruma să testeze, să cunoască locuri și oameni, să aibă pasiuni.
Lumea e mai largă decât pare și e păcat să nu vrem să o descoperim.
Oamenii de multe ori confundă obiectivul, sarcina și visul. Eu nu am avut un vis să ajung pe Everest. Acesta a fost un obiectiv, un țel pe care am vrut să-l realizez”, i-a răspuns Mircea Baciu.
„Există totuși o energie aparte în cei care au ridicat culmile marilor învățători. Acești curajoși poartă în ei munți și altitudini despre care nu prea vorbesc în cuvinte.
Despre acest Om și povestea lui cu cei mai mari munți din Lume eu am să vă mai povestesc, în alt format și cu tare multe detalii impresionante.
Dar, asta se va întâmpla după revenirea de pe alte culmi, cu alte lecții și experiențe.
Mircea Baciu, onorată să știu că de azi am un prieten care va fi inspirație și ghid pentru pornirile mele spre vârfurile care mă așteaptă! Mulțumesc pentru că vorbiți despre Moldova întregii Lumi, prin fiecare escaladare cu drapelul sus!
Și Munții și Oamenii – vin la timpul potrivit în viață!”, a adăugat Zbancă.
Anterior, Olga Țapordei a declarat că ea este prima persoană din Republica Moldova care a escaladat acest munte, iar cei din cercul alpiniștilor spun că Olga a știut că Mircea deja arborase pe pisc drapelul țării noastre.