(FOTO) O mamă a născut un bebeluș de două ori mai mare decât media, supranumit de asistente „Sumo”
(FOTO) O mamă a născut un bebeluș de două ori mai mare decât media, supranumit de asistente „Sumo”

Un nou-născut a atras atenția la Spitalul St. Joseph’s Hospital-South din Riverview, Florida, datorită dimensiunilor sale impresionante. La naștere, bebelușul Annan a cântărit aproximativ 6 kg, dublu față de greutatea medie a unui nou-născut, scrie libertatea.ro.
Bebelușul, supranumit „Sumo” de către personalul medical, poartă deja haine destinate copiilor de nouă luni, conform The Sun.
Mama sa, Daniella Hines, în vârstă de 40 de ani, a declarat pentru Today: „Era subiectul de discuție al secției de maternitate”. Annan este al doilea copil al Daniellei și al soțului ei, Andre. Primul lor copil, Andre Jr., s-a născut cu o greutate de 5,7 kg, dar recenta naștere a depășit toate așteptările.
Daniella Hines, care are 180 cm înălțime , iar soțul ei 188 cm, crede că înălțimea lor a contribuit la dimensiunile impresionante ale copilului. Ea a povestit emoțiile trăite în timpul nașterii: „Îmi amintesc că m-am gândit: «Ce scot din mine?»”» și „Mă întrebam: «Al cui este acest copil? A ieșit din mine?»”.
Annan a venit pe lume pe 3 septembrie, prin cezariană, și a devenit rapid o mică vedetă în maternitate. „Toată lumea a început să vină pentru că nu vezi în fiecare zi un bebeluș de 6 kilograme”, a spus Daniella. „Era ca o mică vedetă”, a mai adăugat proaspăta mămică.
Un purtător de cuvânt al spitalului l-a descris pe Annan ca fiind un „mare miracol”. Într-o postare pe Facebook, reprezentanții spitalului au afirmat: „Se crede că Annan este unul dintre cei mai mari bebeluși, dacă nu chiar cel mai mare, născut vreodată la Spitalul St. Joseph-South”.
Soțul Daniellei, Andre, a dezvăluit pe platformele sociale că porecla „Sumo” a fost adoptată rapid de toți cei care l-au cunoscut pe Annan.