(foto) Premieră mondială: La 63 de ani, un acrobat a traversat Dunărea pe frânghie. Pregătirile au durat câteva luni

Pentru prima dată în istorie, un bărbat a parcurs cei 280 de metri, la o înălțime de 30 de metri, pe un cablu de 22 mm grosime. Acrobatul în vârstă de 63 de ani a marcat astfel o premieră mondială, scrie presa română.
Frânghia a fost întinsă între două macarale, aflate pe malurile apei şi, ca să nu se balanseze din cauza vântului, a fost ţinută de 20 de oameni îmbarcaţi pe trei barje. Pregătirile au durat câteva luni, iar totul s-a desfăşurat cu mari emoţii, dar din fericire, fără probleme. Acrobatul este Laszlo Simet și a organizat evenimentul pentru a marca, la Budapesta, Ziua Mondială a Circului, în 15 aprilie 2023.
„Nu au fost probleme, a fost o luptă constantă cu elementele naturii, dar nu am avut niciun moment critic. Asta a fost încoronarea carierei mele. În centrul Budapestei, deasupra Dunării, în fața colinei Gellert, acesta a fost cel mai bun moment al vieții mele”, a transmis Laszlo Simet.


