(FOTO) Sylvester Stallone, tatăl protector, cu ochii pe viitorul ginere. Fiica sa, Sophia, s-a logodit

 (FOTO) Sylvester Stallone, tatăl protector, cu ochii pe viitorul ginere. Fiica sa, Sophia, s-a logodit
0Shares

În curând, Sylvester Stallone va fi socru mic. Sophia, fiica sa în vârstă de 30 de ani, s-a logodit cu Michael Sheehan, după o cerere în căsătorie desprinsă parcă dintr-un film romantic, scrie protv.ro.

Vestea a fost primită cu entuziasm de întreaga familie, însă pentru viitorul ginere există un detaliu care nu poate fi ignorat: Sylvester Stallone este un tată protector și, când vine vorba despre bărbații din viața fiicelor sale, este foarte precaut.

Sophia a spus „da” într-un decor spectaculos de trandafiri albi

​Sophia Stallone a publicat pe pagina de socializare mai multe imagini de la logodna cu Michael Sheehan, care a avut loc vineri, 28 august. Cererea în căsătorie a avut loc într-un decor romantic, cu lumânări și trandafiri albi, scrie people.com.

În imaginile publicate, Sophia și Michael apar îmbrățișați, în timp ce stau în genunchi, iar alte fotografii îi surprind pe balcon. „Pentru totdeauna alături de cel mai bun prieten al meu”, a scris Sophia în dreptul fotografiilor.

Vestea a stârnit imediat reacții emoționante din partea surorilor sale. Sistine, în vârstă de 28 de ani, a comentat: „DAAA! Oamenii mei preferați!!!!! Plâng! Sunt atât de fericită. Vă iubesc pe amândoi!”

La rândul ei, Scarlet, în vârstă de 24 de ani, a scris: „Cei mai frumoși tineri logodiți”

Și Sylvester Stallone a postat imagini de la eveniment. Într-o fotografie, apare alături de fiica sa care își etalează inelul de logodnă.


​Cu o zi înainte de anunțul logodnei, actorul i-a urat Sophiei „La mulți ani” cu ocazia împlinirii vârstei de 30 de ani:

„30 de ani în care ne-ai făcut mândri. La mulți ani, fiica mea minunată, Sophia!!! Te vom iubi mereu @sophiastallone”, a scris Stallone pe Instagram.

​Sylvester Stallone, un tată vigilent

Pentru Sylvester Stallone, logodna Sophiei este, fără îndoială, un moment special. Relația dintre actor și fiica sa este una extrem de apropiată, iar Jennifer Flavin, soția lui Stallone, dezvăluia în urmă cu mai mulți ani că Sophia este fiica ce seamănă cel mai mult cu celebrul ei tată.

„Au o legătură foarte specială, gândesc la fel și chiar au aceleași gesturi. Sophia este iubirea vieții lui”, spunea Jennifer Flavin într-un interviu acordat în 2012.

Iar dacă există un lucru pe care pretendenții fiicelor lui Stallone l-au aflat deja, este că nu este suficient să câștige inima uneia dintre ele. Trebuie să cucerească întreaga familie.

Sophia și Sistine au povestit, într-un interviu mai vechi pentru HollywoodLife, cum decurg lucrurile atunci când în viața lor apare un potențial iubit.

„Când te întâlnești cu una dintre noi, te întâlnești de fapt cu întreaga familie”, explica Sistine. „Deci, dacă nu ai aprobarea tuturor, nu poți intra în casă. Dar, dacă poți trece testul întregii noastre familii și poți să obții cele patru DA, înseamnă că ești un tip de treabă.”

Sophia ținea însă să clarifice că viitorii pretendenți nu trebuie să se teamă de un adevărat „interogatoriu” marca Stallone.

„Nu suntem duri cu ei. Nu este ca și cum dacă nu faci asta sau alta, atunci nu vei trece testul. Suntem cu siguranță cea mai deschisă și distractivă familie.”

Ce vrea Sylvester Stallone de la viitorul ginere

Și totuși, familia Stallone are câteva reguli nescrise. Fiecare membru pare să aibă propriile așteptări de la bărbatul care ar urma să intre oficial în familie.

„Cu toții avem preferințe diferite”, dezvăluia Sistine. „Sora mea mai mică (Scarlet) vrea ca viitorul ei iubit să fie extrem de amuzant. Tata vrea ca acel bărbat să dea o strângere de mână fermă, iar mama vrea pe cineva care să fie un gentleman. Iată de ce suntem singure”, spunea tânăra la vremea respectivă.

​Sophia a absolvit în 2019 University of Southern California, cu o diplomă în modă. Alături de sora sa Sistine, a prezentat podcastul „Unwaxed” și a avut, de asemenea, propriul club de lectură online.

Sophia și surorile sale, Sistine și Scarlet, sunt fiicele lui Sylvester Stallone și ale lui Jennifer Flavin.

Stallone mai are un băiat de 47 de ani, pe Seargeoh, cu Sasha Czack. Cei doi au mai avut un băiat, Sage (36 de ani), care a murit în 2012 din cauza unor complicații cardiace.

0Shares

Aura Culeac

https://shok.md