(FOTO) Un copil de 11 ani, strivit de un panou de baschet, la Tiraspol: A fost transportat de urgență la spital

 (FOTO) Un copil de 11 ani, strivit de un panou de baschet, la Tiraspol: A fost transportat de urgență la spital
0Shares

Un copil de 11 ani a fost transportat de urgență la spital, după ce un panou de baschet a căzut peste el. Incidentul s-a produs în curtea unui bloc din orașul Tiraspol, informează presa din regiune, scrie UNIMEDIA.

Copilul a fost internat la Centrul Mamei și Copilului, cu mai multe traumatisme: traumatism închis la cap, comoție cerebrală și leziune oculară.

La moment, băiatul se află în secția chirurgie. Medicii spun că nu există nicio amenințare asupra stării sale de sănătate.

Presa mai scrie că panoul de baschet din curtea blocului în care s-a produs incidentul a căzut anterior, și peste alți copii. Fundația de beton a structurii a fost scoasă de rădăcini, cu mai mult timp în urmă.

La începutul lunii aprilie, un copil de 7 anișori a fost internat în stare gravă la Institutul Mamei și Copilului după ce peste acesta a căzut o poartă de pe stadion.

În mai 2023, un băiat de 15 ani a murit la spital, după ce o poartă de fotbal a căzut peste el pe un teren sportiv din sectorul Ciocana al capitalei.

Momentul a fost surprins de o cameră de supraveghere. Din imagini se vede cum minorul urcă pe poartă, iar la un moment dat cade.

Primăria Municipiului Chișinău anunța, atunci, că a deschis o anchetă pe cazul copilului decedat.

Și Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, Maia Bănărescu, a venit cu un comentariu privind tragicul accident: „Cu siguranță noi, adulții, nu facem tot ce e posibil pentru a evita accidentele triste – nu verificăm, nu securizăm locurile unde se pot afla copiii, insuficient îi informăm despre regulile de securitate”.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md