(FOTO/VIDEO) Accident teribil la Călărași: O căruță cu oameni, lovită în plin de o mașină. Adulți și copii, aruncați pe carosabil

Un accident teribil s-a produs, în această seară, în regiunea satului Bahmut din raionul Călărași. Imagini de la fața locului au fost transmise redacției UNIMEDIA, de un martor ocular.
Potrivit martorilor, o căruță cu oameni a fost lovită în plin de un automobil, care se deplasa dinspre Ungheni.
Mai mulți adulți și copii au fost practic aruncați pe carosabil, în toate direcțiile.
La fața locului se află, în aceste clipe, o ambulanță și o mașină de pompieri.
Totodată, mai multe ambulanțe și echipaje de Poliție se îndreaptă dinspre Ungheni spre locul accidentului.
Poliția nu a venit cu detalii, deocamdată.