(FOTO/VIDEO) „Cel mai așteptat moment.” Anastasia Nichita, desemnată al treilea an consecutiv sportiva anului: Sunt onorată și recunoscătoare
Sportiva Anastasia Nichita a fost desemnată „Cea mai bună sportivă a anului”, al treilea an consecutiv. Premiul i-a fost înmânat la „Gala Sportului 2024”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării. Luptătoarea s-a arătat plăcut surprinsă, emoționată și recunoscătoare în același timp, scrie UNIMEDIA.
„Al 3-lea an consecutiv „Cea mai bună sportivă a anului”. Sunt onorată și recunoscătoare pentru această reușită. Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în toate momentele vieții”, a scris Nastasia Nichita pe rețele.
4
Sportiva a împărtășit, pe rețele, o fotografie cu diploma care i-a fost înmânată de ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Totodată, Anastasia i-a mulțumit logodnicului său, care îi este și antrenor, pentru toată susținerea pe care i-a oferit de-a lungul timpului: „Îți mulțumesc pentru că ai fost alături și m-ai susținut în toate. Împreună am reușit”.
Luptătoarea a oferit și autografe copiilor care o admiră și vor să-i urmeze exemplul.
„E greu să obții un rezultat, dar cred că e mult mai greu să-l și menții. Mie mi-a reușit al 3-lea an consecutiv să obțin titlul de „CEA MAI BUNĂ SPORTIVĂ A ANULUI” și a 6-a cupă de acest tip. Mă simt onorată și mândră că indiferent de toate obstacolele vieții, reușesc să mă mențin printre cei mai buni! Tot ce vreau să spun este un mare Mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine și m-au susținut în toate momentele vieții!”, a mai adăugat sportiva.
Cei mai remarcabili sportivi ai R. Moldova și antrenorii lor au fost premiați la „Gala Sportului 2024”, organizată de Ministerul Educației și Cercetării. Anul acesta, sportivii moldoveni au obținut un număr record de 731 de medalii la competiții olimpice, paralimpice și neolimpice, demonstrând performanțe remarcabile la toate categoriile de vârstă. De asemenea, mai mulți sportivi au reprezentat cu succes țara la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, cucerind o medalie de argint și cinci medalii de bronz, consolidând astfel poziția Republicii Moldova pe scena sportivă internațională, menționează MEC.