Două persoane au murit după ce două rachete au lovit teritoriul Poloniei, la granița cu Ucraina. Guvernul de la Varșovia a decis să ridice nivelul de alertă al armatei și ia în considerare declanşarea Articolului 4 din Tratatul NATO.
O reuniune NATO ar urma să aibă loc, miercuri, la cererea Poloniei.
Unul dintre diplomaţi a declarat că NATO va acţiona cu prudenţă şi că are nevoie de timp pentru a verifica cum anume s-a întâmplat incidentul.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a solicitat discuţii la summit-ul G20, în urma incidentului care a avut loc, marți seară, în Polonia, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Elysee, citat de CNN.
“Preşedintele a contactat conducerea poloneză şi este ţinut la curent cu evoluţia situaţiei”, a spus purtătorul de cuvânt.
Conform surselor CNN, Franţa este „extrem de precaută”, iar oficialii nu vor comenta până când nu vor putea „analiza toate informaţiile disponibile”.
„Suntem în contact strâns cu autorităţile poloneze”, a spus sursa menţionată.
Între timp, ministrul italian de externe Antonio Tajani a afirmat într-un tweet că Ministerul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale, numit şi Farnesina, urmăreşte îndeaproape evoluţiile din Polonia şi este în contact strâns cu aliaţii NATO.
„Farnesina urmăreşte evoluţiile din Polonia cu cea mai mare atenţie, în contact permanent cu Apărarea, ţările europene şi aliaţii NATO. Condoleanţe familiilor victimelor. Suntem alături de poporul polonez”, a spus Tajani.
Președintele american Joe Biden a vorbit la telefon cu președintele polonez Andrzej Duda, a anunțat Casa Albă, conform CNN. Biden se află în prezent în Bali, participând la summitul G20.
De asemenea, consilierul american pentru Securitate Națională, Jake Sullivan, a vorbit cu omologul său polonez despre situația din Polonia.
„Am văzut rapoartele din Polonia și lucrăm cu guvernul polonez pentru a aduna mai multe informații. La scurt timp după ce a primit aceste rapoarte, consilierul pentru securitate națională Jake Sullivan a vorbit cu șeful Biroului pentru Securitate Națională din Polonia, Jacek Siewiera”, purtătorul de cuvânt al Consiliului Național de Securitate, Adrienne Watson, într-un comunicat.
„Nu putem confirma rapoartele sau niciunul dintre detalii în acest moment. Vom stabili ce s-a întâmplat și care ar fi următorii pași adecvați”, se mai menționează în comunicat.