(FOTO/VIDEO) Mai multe mașini de pompieri au intervenit la incendiul de la Buiucani: Ce depozit arde

 (FOTO/VIDEO) Mai multe mașini de pompieri au intervenit la incendiul de la Buiucani: Ce depozit arde
1Shares

Reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență al MAI (IGSU) au venit cu detalii pe incediul izbucnit în după-amiaza zilei de astăzi, 15 martie. Potrivit primelor informații, un depozit cu tehnică a fost cuprins de flăcări. La faţa locului au fost îndreptate 9 echipe de pompieri, scrie UNIMEDIA.

„În după amiaza zilei de 15 martie, pompierii IGSU din capitală au fost solicitaţi să intervină la lichidarea unui incendiu conform nivelului sporit de intervenţie pe strada Columna 170/C din municipiul Chișinău.

Apelul la Serviciul 112 a fost recepţionat la ora 14:27.

Potrivit primelor informații, un depozit cu tehnică a fost cuprins de flăcări. La faţa locului au fost îndreptate  9 echipe de pompieri și salvatori cu un efectiv de 51 angajați IGSU, conform nivelului II de intervenţie.

Ajunși, salvatorii au stabilit că focul a cuprins o suprafață de 800 m2 din căptușeala clădirii afectate, în care nu erau depozitate careva bunuri materiale. În urma incendiului victime nu au fost raportate.

Datorită intervenției operative a pompierilor, arderea a fost localizată către ora 14:43, fiind salvate clădirile adiacente. La moment forțele și mijloacele de intervenție sunt antrenate pentru lichidarea completă a incendiului.

Cauza şi circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior”, se arată în comunicatul emis de responsabilii IGSU.

Un incendiu puternic a izbucnit în capitală. Pe rețele au apărut mai multe imagini video cu fumul dens, care se poate observa de la distanță mare.

1Shares

Aura Mereuta

https://shok.md