(FOTO/VIDEO) Olga Buzova, pe masa de operație după ce a căzut în duș! Imagini șocante din ambulanță cu vedeta plină de sânge: „E foarte dureros și înfricoșător”
Olga Buzova a trecut prin momente de-a dreptul dramatice. Vedeta a fost transportată de urgență la spital și a fost supusă unei intervenții chirurgicale complexe, după ce a suferit un accident grav chiar în propria locuință.
Nefericitul incident a avut loc pe 12 iunie, la scurt timp după ce Olga s-a întors la Moscova dintr-o deplasare în Istanbul. Pe fondul oboselii acumulate, artista a alunecat în duș și a căzut violent, suferind o fractură adâncă la nivelul genunchiului.
Rana profundă a provocat o hemoragie puternică, pe care vedeta nu a reușit să o oprească singură, motiv pentru care a fost solicitată de urgență ambulanța. Olga Buzova și-a îngrozit fanii de pe rețelele sociale după ce a publicat o fotografie direct de pe targă, în care apare cu piciorul bandajat strâns, pansamentul fiind îmbibat complet în sânge, alături de textul scurt: „Iată așa o dimineață”.
Acum artista rămâne internată în spital. Olga a povestit că durerea se mărește pe zi ce trece, dar este optimistă și speră la o recuperare grabnică.
„Astăzi a fost cea mai de coșmar noapte și o durere groaznică.
M-am trezit la 1:56 din cauză că visam un coșmar – că am fost atacată la un concert și că un monstru mi-a sfâșiat fața.
Iar apoi am rămas întinsă în pat și nu am mai putut adormi din cauza durerii de genunchi. Parcă mă doare tot mai tare cu fiecare zi. Pe 12, după operație, nu realizam nimic, mi-a luat mult timp să-mi revin. Ieri parcă mi s-a părut că e puțin mai bine. Dar noaptea, și astăzi, este pur și simplu o durere infernală. Mi se fac injecții, desigur, dar tot mă doare.
Încerc să nu-mi plâng de milă, dimpotrivă, mă setez pe o recuperare rapidă, dar lacrimile curg singure din cauza durerii și a neputinței.
Vă rog, aveți grijă de voi. Fiți atenți peste tot. Am petrecut o lună și jumătate în deplasare în America Latină și nu s-a întâmplat nimic groaznic, iar nenorocirea m-a prins la întoarcere, acasă.
V-am scris vouă și parcă m-am mai ușurat. Vă mulțumesc enorm pentru susținere și pentru fiecare cuvânt bun. Simt totul, iar încrederea voastră în mine îmi dă putere.
Totul va fi bine”, a scris Olga Buzova.
