(foto/video) Primele imagini cu Maia Sandu în Ucraina: A vizitat Borodeanka, Bucea și Irpen

 (foto/video) Primele imagini cu Maia Sandu în Ucraina: A vizitat Borodeanka, Bucea și Irpen

Au apărut primele imagini cu președinta, Maia Sandu, aflată la Kiev. Aceasta este însoțită de vicepremierul Andrei Spînu, consilierul prezidențial Dorin Recean și Ruslan Bolbocean, secretar de stat de la MAEIE, scrie SHOK.md, cu referire la UNIMEDIA.

În prima jumătate a zilei aceasta a vizitat orașele Borodeanka, Bucea și Irpen.

Programul vizitei de asemenea prevede o convorbire între șefii de stat precum și o comunicare cu reprezentanții mas-media.
„Astăzi sunt în Ucraina, la invitația Președintelui Volodimir Zelenski. Am început vizita, mergând în câteva orașe din regiunea Kiev, care au fost distruse în primele săptămâni de război. Am văzut cu ochii mei case arse din temelie, blocuri de locuit distruse de rachete, spitale, magazine și grădinițe făcute ruine de atacurile artileriei rusești, în Borodeanka și Irpin. Am văzut și locul unor morminte comune din Bucea, unde au fost îngropați zeci de oameni împușcați în timpul ocupației acestui orășel de către armata rusă. Este o tragedie greu de pus în cuvinte.
De patru luni, Ucraina, țara noastră vecină și prietenă, trăiește în război. Republica Moldova a condamnat din prima zi agresiunea militară a Rusiei împotriva Ucrainei și chemăm comunitatea internațională să facă totul pentru a restabili pacea, pentru a investiga și pedepsi crimele nejustificate, comise în acest conflict. Suntem alături de curajosul popor ucrainean, care luptă pentru libertatea sa și pentru libertatea Europei. Viitorul Ucrainei este în lumea liberă, în marea familie europeană”, a spus aceasta.
+4
2.5KSergiu Litvinenco, Sinchevici Eugeniu and 2.5K others
244 Comments
189 Shares