Fotografiile care au emoționat o lume întreagă! Cum a fost surprinsă Prințesa Charlotte la înmormântarea străbunicii sale

 Fotografiile care au emoționat o lume întreagă! Cum a fost surprinsă Prințesa Charlotte la înmormântarea străbunicii sale

Înmormântarea Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii a fost unul dintre cele mai emoționante momente din istorie.

Potrivit ziare.com, evenimentul derulat ieri la Londra au participat sute de personalități politice, care au prezentat condoleanțe Familiei Regale britanice, greu încercată în această perioadă.

Între personajele care au atras atenția s-a aflat și Prințesa Charlotte, fiica Prințului William și a soției sale, Kate Middleton, care a atras multe priviri.

În vârstă de 7 ani, Charlotte Elizabeth Diana, botezată astfel după străbunica și bunica ei, a plâns alături de mama sa, părând foarte afectată de decesul Reginei. Ea a purtat la piept o broșă în formă de potcoavă, ca semn de prețuire față de dragostea Reginei față de cai.

Prințul William și Kate Middleton au trei copii: George (9 ani), Charlotte (7 ani), Louis (3 ani). Cel din urmă a lipsit de la funerarii.