Mihai Bendeac este, fără doar și poate, unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România. A știut de la o vârstă fragedă ce își dorește și a depus toate eforturile pentru a-și îndeplini visul. Juratul de la ”iUmor” în cadrul unui interviu realizat de viva a fost mai sincer ca niciodată și a vorbit despre începuturile carierei sale.
„Revelația pe care am conștientizat-o s-a produs într-o noapte, la 14 ani, când m-am trezit și… m-am dus să fac pipi. În timp ce făceam pipi, mi-am dat seama ce urma să fac cu existența mea. (râde) Știu că, în general, oamenii au momente revelatoare când se află pe munți, la câmpie, în locuri cu peisaje superbe, văd un apus… Eu făceam pipi și nu pot să eludez faptul că atunci am avut revelația vieții mele”, a declarat Mihai Bendeac pentru viva.
Mihai de la vârsta de 15 ani șia exact ce vrea, își programa treptat fiecare pentru a-și îndeplini scopul: „Închipuie-ți că mă închideam la mine-n cameră și dădeam autografe ore-n șir. Îmi imaginam că vorbesc, că întreb, totul era foarte detaliat. Îmi puneam muzică și repetam intrări în scenă, ba la teatru, ba la televiziune. Și știam că, dacă îmi doresc să fac scheciuri – și-mi doream foarte mult –, treaba asta nu se poate realiza fără notorietate și fără celebritate. Văzusem și eu foarte multe scheciuri și am observat că în fiecare, fie că vorbim despre scheciuri românești sau internaționale, există acolo un capocomico – scheciul cu… după care urma numele unui actor”.
COMENTARII