Hilaria, soția lui Alec Baldwin, a rupt tăcerea „Nu există cuvinte care să transmită șocul și tristețea”

 Hilaria, soția lui Alec Baldwin, a rupt tăcerea „Nu există cuvinte care să transmită șocul și tristețea”

Hilaria Baldwin a rupt tăcerea după ce soțul ei, Alec Baldwin, a împușcat accidental un director de filmare săptămâna trecută. Halyna Hutchins, în vârstă de 42 de ani, a murit din cauza rănilor sale, în timp ce regizorul Joel Souza se află în spital după ce cunoscutul actor a tras cu un pistol de recuzită, scrie SHOK.md cu referire la Ziarulnational.

Alec Baldwin a oferit câteva declarații la doar câteva ore după ce a avut loc tragicul incident, însă soția sa, Hilaria, abia acum a reușit să-și exprime regretele.

„Inima mea este cu Halyna. Soțul ei. Fiul ei. Familia și cei dragi. Și Alec al meu. Se spune că „nu există cuvinte”, pentru că este imposibil de exprimat șocul și durerea unui astfel de accident tragic. Inimă ruptă în bucăți. Pierdere. Sprijin”, a scris ea într-o postare pe Instagram.

Hilaria a fost văzută săptămâna trecută plecând din casa lor din New York împreună cu cei șase copii și animale de companie.

O prietenă a cuplului a fost surprinsă în timp ce urca lucrurile faimoasei familii, inclusiv pisica familiei, în mașină. Aceasta a pus copiii lui Alec Baldwin în vehicul, micuții ascunzându-și identitatea și înfășurându-și brațele și picioarele în jurul ei.

O sursă a declarat pentru The Sun că instructorul de yoga Hilaria, în vârstă de 36 de ani, a părăsit New York-ul vineri dimineață. Plecarea ei a venit la doar câteva ore după tragicul accident de pe platoul din New Mexico al filmului Rust.

Baldwin a fost interogat de polițiști în urma accidentului și a fost surprins plângând în fața unei secții de poliție din Santa Fe, New Mexico, potrivit rapoartelor presei locale. Accidentul a avut loc joi, în jurul orei 13:50, ora locală.

„Nu există cuvinte care să transmită șocul și tristețea cu privire la tragicul accident care i-a luat viața Halynei Hutchins, o soție, o mamă și o colegă de-a noastră profund admirată. Colaborez pe deplin cu ancheta poliției pentru a aborda modul în care a avut loc această tragedie și sunt în legătură cu soțul ei, oferindu-i sprijin lui și familiei sale. Inima mea este zdrobită pentru soțul ei, fiul lor și toți cei care au cunoscut-o și au iubit-o pe Halyna”, a declarat Alec Baldwin vineri.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și