I-a zburat mandatul pe sub nas: Vitiuc nu îi va lua locul lui Ilan Șor în Parlament, cum era preconizat. Care e motivul

Vladimir Vitiuc nu îi va mai locul lui Ilan Șor în Parlament. Decizia reiese din hotărârea de astăzi a Curții Constituționale, care a declarat că Partidul Șor este în afara legii, scrie UNIMEDIA.
„Listele candidaților suplianți din partea Partidului Politic „Șor” în Parlament și în consiliile locale din unitățile administrativ teritoriale de toate nivelurile, validate anterior se declară nule de la data pronunțării prezentei hotărâri.
În cazul în care la data pronunțării acestei hotărâri, un mandatde deputat în Parlament atribuit Partidului Politic „Șor” este sau devine vacant acesta rămâne vacant pe întreaga durată a legislaturii a 11-a, iar CC nu va valida în acest sens niciun mandat”, a declarat președințele CC, Nicolae Roșca.
În luna mai, CEC a reluat procedura administrativă de inițiere a procedurii de validare a unui mandat de deputat în Parlamentul Republicii Moldova, suspendată prin hotărârea CEC și va propune Curții Constituționale să valideze mandatul de deputat al lui Vladimir Vitiuc, candidat supleant de pe lista Partidului „Șor”.
Ulterior, Partidul Șor a depus la CEC o cerere prealabilă, prin care a solicitat suspendarea și anularea Hotărârii Comisiei Electorale Centrale cu privire la inițierea procedurii de validare a mandatului de deputat în Parlament pe numele lui Vladimir Vitiuc. Formațiunea califica drept ilegală decizia Parlamentului de a-l lăsa fără mandat de deputat pe Ilan Șor. La rândul său, CEC a menținut decizia prin care propunea CC validarea mandatului pe numele lui Vitiuc.
Din 27 aprilie 2023, Ilan Șor nu mai este deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Parlamentul l-a exclus după ce a ultimul a fost condamnat la 15 ani de pușcărie.
Ilan Șor a fost condamnat de Curtea de Apel la 15 ani de închisoare, în dosarul „Frauda Bancară”.
ANI a venit cu o reacție referitoare la articolele de presă cu privire la decizia Curții Supreme de Justiție în privința respingerii recursului Autorității Naționale de Integritate (în continuare Autoritatea) de confiscare a averii nejustificate în privința lui Vladimir Vitiuc.
Deputatul BCS, Vladimir Voronin, a întrebat Parlamentul dacă nu e mai bine să rămână 100 de deputați, întrucât locul declarat vacant după excluderea lui Ilan Șor ar trebui să fie ocupat de Vladimir Vitiuc, vizat într-un dosar penal. „Poate rămânem la 100 de deputați”, a spus Voronin.
Începând cu anul 2005, Vitiuc a reprezentat PCRM în cinci legislaturi consecutive, în 2017 a trecut la PD, iar în 2020 la Partidul Șor. A fost vicepreședinte al Parlamentului RM în 2015-2019 și 2020-2021.