Jaf la Muzeul Drents, unde se găsesc piese de tezaur dacice, din România. Coiful de Aur de la Coţofeneşti a fost furat

 Jaf la Muzeul Drents, unde se găsesc piese de tezaur dacice, din România. Coiful de Aur de la Coţofeneşti a fost furat
0Shares

O explozie produsă în noaptea de vineri spre sâmbătă la muzeul din Assen par avea legătură cu o tentativă de jaf. Poliția din Țările de Jos nu a precizat dacă au dispărut sau nu obiecte, dar presa locală relatat că s-au furat unele artefacte dacice, scrie stirileprotv.ro.

UPDATE: Premierul României, Marcel Ciolacu, a reacționat cu privire la furtul artefactelor dacice din incinta muzeului Drents, din Țările de Jos.

„Piesele din tezaurul dacic furate de la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, trebuie recuperate rapid de autorități și să revină în siguranță în România. Am încredere ca partea olandeză îşi va face treaba și îi vor prinde rapid pe hoți. Am discutat cu ministrul de Externe, domnul Hurezeanu, și l-am asigurat de întreg sprijinul Guvernului României pentru soluționarea rapidă a situației. Aceste piese de o valoare inestimabilă trebuie să revină cât mai repede în patrimoniul românesc”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

UPDATE: Un furt major la Muzeul Drents din Assen a dus la pierderea unor artefacte valoroase din aur și argint de la expoziția Dacia – Rijk van Goud en Zilver (Dacia – Regatul aurului și argintului), care se afla în ultimul său weekend. Jaful a avut loc sâmbătă dimineața devreme, în urma unei explozii la muzeu. Printre obiectele furate se aflau trei brățări de aur și piesa centrală a expoziției, coiful de aur de la Coțofenești, care fusese prezentat în toate materialele promoționale. Este posibil să fi fost furate și alte obiecte.

Explozia a spart mai multe ferestre, permițând hoților să pătrundă în muzeu, a declarat Debby Homans, ofițer de justiție, în timpul unei conferințe de presă organizate la fața locului. Poliția investighează un vehicul suspect și îndeamnă locuitorii din apropiere să împărtășească orice imagini pe care le-ar putea avea cu explozia, notează site-ul batav nltimes.nl.

Expoziția cuprindea peste 600 de obiecte din aur și argint din cel puțin 15 muzee din România, printre cele mai importante figurând trei brățări din aur și bijuteria coroanei colecției, un coif din aur. Directorul muzeului, Harry Tupan, a confirmat că au fost provocate daune vitrinelor din sala de expoziție. O delegație română urmează să efectueze o vizită duminică, mai scrie sursa citată.

Reacția MAE

Ministerul Afacerilor Externe informează că în cursul dimineții de 25 ianuarie Muzeul Național de Istorie a României, și Ministerul Culturii din România au fost notificate că la Muzeul din Drents, Regatul Țărilor de Jos, în care are loc expoziția “Dacia! Rijk van goud en zilver/Dacia! Regatul aurului și argintului” organizată în cooperare cu Muzeul Național de Istorie a României a fost afectat de o explozie. Ambasada României la Haga a fost la rândul ei notificată de MAE olandez. Din primele evaluări această explozie a avut ca scop intrarea prin efracție în clădirea muzeului unde sunt expuse piese din tezaurul dacic al României. Autoritățile au informat că un număr de exponate din expoziție au fost furate de făptuitori încă neidentificați. Investigația și inventarul pieselor sunt în desfășurare.

Ministerul Afacerilor Externe a informat Ministerul de Interne al României și Inspectoratul General al Poliției Române totodată fiind alertate ambasadele României în toate țările vecine pentru a cere sprijin autorităților competente.

Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a avut în cursul dimineții o convorbire cu omologul olandez Caspar Veldkamp în care a fost reiterată importanța patrimonială și simbolică deosebită a pieselor care fac obiectul acestui caz și emoția pe care dispariția lor o generează în România. Partea olandeză a oferit asigurări privind un angajament clar și urgent atât la nivel operațional cât și politic în soluționarea cazului. Îngrijorarea este împărtășită și au fost primite asigurări că autoritățile olandeze fac toate diligențele pentru ca aceste piese să fie recuperate. Poliția olandeză a activat mecanismul de cooperare transfrontalieră și a informat Interpol.

Ministerul Afacerilor Externe păstrează legătura cu Muzeul Național de Istorie a României, cu Ministerul Afacerilor Interne, IGP și prin Ambasada României la Haga cu instituțiile naționale olandeze competente.

Explozia s-a produs sâmbătă dimineaţă, în apropiere de Muzeul Drents, din Assen, Ţările de Jos, muzeu care găzduieşte o expoziţie cu vechi obiecte dacice, unele dintre ele din aur şi argint.

Explozia s-a produs în jurul orei 3:45 a.m., distrugând mai multe clădiri, dar şi ferestre ale unor imobile. Poliţia nu a arestat încă niciun suspect şi îndeamnă persoanele care au informaţii despre incident să contacteze autorităţile, scriu jurnaliştii de la NL Times, citați de news.ro.

A fost deja făcută cercetarea la faţa locului şi nu este clar, deocamdată, dacă deflagraţia a fost provocată de o persoană sau dacă au fost implicaţi mai mulţi indivizi.

”Din cauza evenimentelor, Muzeul Drents va fi închis tot weekendul, sâmbătă şi duminică. Autoritatea competentă a fost informată. Poliţiştii sunt la faţa locului şi fac cercetări”, este mesajul postat pe site-ul muzeului, alături de anunţul potrivit căruia în cursul zilei vor fi oferite mai multe informaţii presei şi publicului.

Muzeul Drents din Assen găzduieşte expoziţia „Dacia! Rijk van goud en zilver”/ „Dacia! Regatul aurului şi argintului”. Aceasta a fost deschisă publicului anul trecut, în luna iulie.

Expoziţia, la care a participat și Muzeul Naţional de Istorie a României, cuprinde elemente ce provin din colecţiile a 18 muzee româneşti.

Cele aproape 700 de piese fac parte din peste 50 de tezaure şi constituie cea mai reprezentativă selecţie de bunuri din metale preţioase ale vechii Dacii descoperite până acum în România. Ultima zi a expoziţiei este programată pentru duminică, 26 ianuarie.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md