Jennifer Lopez şi Ben Affleck sunt oficial divorţaţi. Ce bunuri împart cele două staruri

 Jennifer Lopez şi Ben Affleck sunt oficial divorţaţi. Ce bunuri împart cele două staruri
0Shares

Jennifer Lopez şi Ben Affleck sunt oficial divorţaţi, la şase luni de când artista a depus cererea de dizolvare a căsătoriei. Un judecător de la Curtea Superioară din Los Angeles a aprobat acordul lor de divorţ la 6 ianuarie şi a declarat că acesta va intra în vigoare la 21 februarie, după ce au trecut cele şase luni necesare în California de când Lopez a depus cererea, scrie digi24.ro.

Potrivit acordului de divorț, cei doi au ajuns la o înţelegere prin mediere în septembrie, evitând astfel o luptă prelungită în instanţă prin care au trecut şi alte cupluri celebre.

Acordul destul de rapid al lui Affleck și Lopez vine într-un context în care alte divorțuri celebre au fost extrem de lungi și dureroase, precum cel al lui Brad Pitt și Angelina Jolie, care abia au ajuns la un acord după o luptă legală de opt ani, în urmă cu câteva zile.

De asemenea, actorul din Magic Mike, Channing Tatum, și fosta lui soție, Jenna Dewan, au finalizat divorțul după șase ani de procese, în septembrie 2024.

Starurile nu împart niciun bun din perioada căsătoriei

Deși majoritatea detaliilor financiare ale despărțirii au rămas private, s-a raportat că fiecare persoană va păstra ceea ce a câștigat în timpul căsniciei lor scurte, conform Daily Mail.

Cuplul, care s-a căsătorit fără un contract prenupțial, ar fi ajuns, de asemenea, la un acord în legătură cu vila de 61 de milioane de dolari din Beverly Hills pe care au cumpărat-o împreună, deși detaliile nu sunt publice.

Jennifer Lopez a renunțat și la numele „Affleck”.

Perechea superstar s-a căsătorit în iulie 2022. Jennifer Lopez a depus cerere de divorţ în august 2024. În dosar, se spunea că s-au despărţit cu mai mult de un an înainte.

Jennifer Lopez şi Ben Affleck, la a doua perioadă ca și cuplu

Aceasta fost a doua lor perioadă ca şi cuplu. La începutul anilor 2000, s-au cunoscut, s-au îndrăgostit, s-au logodit şi au jucat împreună în filmele Gigli şi Jersey Girl în 2004. S-au despărţit în acelaşi an, acuzând presiunea publică.

Vedetele și-au reluat relația în iulie 2021, după aproape 20 de ani de la despărțire, și s-au căsătorit în Las Vegas un an mai târziu, în iulie 2022.

Ben Affleck a divorţat de Jennifer Garner, cu care are trei copii, în 2018. La rândul ei, Jennifer Lopez a fost căsătorită de patru ori şi are doi copii gemeni cu cântăreţul Marc Anthony.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md