Judecătoria Chișinău nu a dat curs cererii Nataliei Morari prin care cere restabilirea în funcția de membră a Asociației care deține licența TV8

 Judecătoria Chișinău nu a dat curs cererii Nataliei Morari prin care cere restabilirea în funcția de membră a Asociației care deține licența TV8

Magistrații Judecătoriei Chișinău nu au dat curs cererii Nataliei Morari prin care solicită să fie restabilită în funcția de membră a Asociației Obștească Media Alternativă, deținătoarea licenței de emisie a postului TV8, scrie SHOK.md cu referire la unimedia.

Decizia a fost plasată pe site-ul instanței.

Jurnalista Natalia Morari a acționat în judecat Asociația Obștească Media Alternativă, deținătoarea licenței de emisie a postului TV8. Potrivit unui anunț făcut de televiziune, Natalia Morari dorește să fie restabilită în calitate de membră.

Pe 8 septembrie, Natalia Morari a dezvăluit că tatăl copilului ei este Veaceslav Platon. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, aceasta spunea că în ultimele săptămâni, a fost șantajată de către oamenii din SIS cu aceste detalii din viața sa personală. Jurnalista a anunțat că se retrage din fața ecranelor pentru o perioadă nedeterminată, însă a promis că va reveni la timpul potrivit cu un nou format de emisiune. Ulterior, Serviciul de Informații și Securitate s-a autosesizat în legătură cu declarațiile apărute în spațiul public, cu privire la pretinsa implicare a reprezentanților instituției în acțiuni de șantaj împotriva Nataliei Morari.

Și Mariana Rață a venit cu o reacție, după ce colega sa, Natalia Morari, a recunoscut public că are un fiu cu Veaceslav Platon. „Știu că vă este greu și sunteți dezamăgiți de noi, dar vă rugăm să ne judecați nu doar pentru acțiunile unei persoane”, a declarat Mariana Rață, menționând că a aflat despre „conflictul de interese al Nataliei Morari”, cu două zile înainte de anunțul făcut pe facebook. Într-o postare pe pagina sa de facebook, co-fondatoarea TV8 spune că locuiește în apartamentul său din 2014, iar fiind jurnalist de investigație, a aflat că într-un bloc alăturat a ajuns să locuiască Veaceslav Platon, dar pe Natalia niciodată nu a văzut-o în preajma acestuia.

A doua zi, Natalia Morari și-a cerut scuze de la telespectatori și de la colegii de la TV8. Într-o postare pe facebook, aceasta scrie că regretă că nu a făcut declarația despre relația sa cu Platon la timp.

Ulterior, Natalia Morari, într-o nouă postare pe Facebook, a declarat că tot ce s-a întâmplat cu ea în ultimele 72 de ore a demonstrat doar că „trăim într-o societate absolut bolnavă”. „Plină de ură, intoleranță și eroi – așa zisă elită intelectuală – care pretind că au dreptul exclusiv și incontestabil asupra ocrotirii valorilor societății. Anume din cauză acestor elite noi și trăim într-o societate atât de bolnavă”, scrie jurnalista. Aceasta spune că mulți au aruncat cu pietre în copilul ei și tatăl lui, care „nu este un sfânt, are păcatele lui ca și orice om, dar ele la sigur nu sunt nici pe deoparte așa cum sunt desenate”. „Și într-un stat de drept, până la urma urmei, și un om atât de tare detestat are dreptul la prezumția nevinovăției. Doar că la noi acest drept este lăsat doar celor care sunt pe placul majorității, nu și tuturor în egală măsură”, a notat jurnalista. Și Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a fost menționat în mesajul acesteia.

Potrivit unor informații neoficiale, Natalia Morari s-ar afla la Londra de circa 3 săptămâni.

Maria Palade

https://shok.md/

Citește și