Julio Iglesias a împlinit 82 de ani. Cu ce femei celebre a avut relații și cine este cea care i-a rămas alături de trei decenii

 Julio Iglesias a împlinit 82 de ani. Cu ce femei celebre a avut relații și cine este cea care i-a rămas alături de trei decenii
0Shares

„Am nevoie de femei. Am nevoie de prezența lor, de contactul lor fizic, să mă facă să mă simt viu!” – cu aceste cuvinte, Julio Iglesias, unul dintre cei mai celebri artiști ai lumii, își descria, cu ani în urmă, temperamentul pasional. Pe 23 septembrie, cântărețul spaniol și-a sărbătorit cea de-a 82-a aniversare, iar la această vârstă nu mai face decât să zâmbească atunci când este întrebat despre zvonurile legate de viața sa amoroasă, scrie presa română.

Potrivit unui articol publicat în revista Maxim în 2006, prin patul artistului ar fi trecut 3.000 de femei până la vârsta de 66 de ani. De-a lungul timpului, numele său a fost legat de relații cu unele dintre cele mai frumoase și celebre femei din lume. Iată cele mai importante dintre ele:

Gwendolyne Bolloré (1968–1970)

A fost prima iubire a lui Julio după accidentul de mașină care i-a pus capăt visului de a deveni fotbalist. Ea i-a inspirat unul dintre cele mai apreciate cântece, „Gwendolyne”, cu care a concurat la Eurovision. Julio a mărturisit în memoriile sale că „Gwendolyne era frumoasă, foarte frumoasă. (…) Trebuie să spun că nu am iubit niciodată o femeie mai frumoasă”. Relația lor s-a încheiat după doi ani, chiar înainte ca Isabel Preysler să intre în viața lui, potrivit Elperiodico.com.

Isabel Preysler (1970–1978)

Considerată de mulți marea dragoste a vieții lui, Isabel l-a cucerit prin „frumusețea exotică” și eleganța sa. S-au căsătorit în ianuarie 1971, perioadă în care cariera lui Julio se bucura de succes la nivel internațional. Au avut împreună trei copii – Chábeli, Julio José și Enrique Iglesias – dar turneele lungi și infidelitățile au dus la despărțirea lor în 1978.

Priscilla Presley (1981)

La începutul anilor ’80, Julio a fost surprins în compania Priscillei Presley, fosta soție a lui Elvis. Cei doi s-au cunoscut la Festivalul Viña del Mar din Chile, iar presa a speculat că ar fi avut o scurtă idilă. Artistul a dezmințit relația, spunând despre ea că este „o prietenă bună pe care o iubesc și o respect”.

Yolanda Hadid (1986)

Înainte de a deveni mama celebrelor supermodele Gigi și Bella Hadid, Yolanda a avut o relație de câteva luni cu Julio Iglesias. Povestea lor s-a încheiat rapid, pentru că Yolanda își dorea o familie, în timp ce artistul nu era pregătit pentru un asemenea pas.

Miranda Rijnsburger (1990–prezent)

Căsnicia cu Miranda Rijnsburger este, poate, cea mai stabilă relație a lui Julio Iglesias. Cei doi s-au întâlnit în 1990 pe aeroportul din Jakarta. Miranda, cu 23 de ani mai tânără, era model și stewardesă. Julio a văzut în ea femeia cu care să-și întemeieze un cămin, iar povestea lor de dragoste durează de peste trei decenii. Au împreună cinci copii: Miguel Alejandro, Rodrigo, Guillermo și gemenele Cristina și Victoria.

Moștenirea lui Julio Iglesias. Cine va împărți averea legendarului artist

Averea impresionantă a lui Julio Iglesias va fi, conform legii, împărțită între cei opt copii recunoscuți ai artistului. Conform legislației spaniole, o treime din moștenire trebuie distribuită în mod egal între descendenți.

Printre beneficiari se numără cei trei copii din căsnicia cu Isabel Preysler: Chabeli (48 de ani), Julio Jose (46 de ani) și Enrique (44 de ani), precum și cei cinci copii ai săi cu Miranda Rijnsburger: Miguel (21 de ani), Rodrigo (19 ani), gemenele Victoria și Cristina (18 ani) și Guillermo (12 ani).

Un bărbat care are o compatibilitate genetică de 99% cu Julio Iglesias, nerecunoscut drept fiu al cântărețului

Totuși, moștenirea artistului ar putea deveni subiectul unui conflict juridic prelungit. Javier Santos, un bărbat care susține că este fiul nelegitim al lui Julio Iglesias, încearcă de aproape 40 de ani să fie recunoscut oficial. În ciuda unui test ADN care a indicat o compatibilitate genetică de 99%, Iglesias nu l-a recunoscut niciodată și nu s-a prezentat în instanță.

Javier, care a devenit cunoscut publicului la doar 13 ani, a intentat un proces de paternitate la Curtea Supremă în 1992, iar un judecător i-a dat dreptate. Cu toate acestea, artistul a refuzat orice implicare, declanșând o lungă luptă legală.

„Visez adesea că mă întâlnesc cu el și uneori nu mai pot dormi. Nu simt resentimente, doar iubire, pentru că asta mi-a mai rămas”, a mărturisit Javier. Deși nu urmărește partea materială, ci doar o reconciliere, incertitudinea îl macină: „Ce nu mă lasă să dorm sunt întrebările la care doar el poate răspunde”, a declarat el în emisiunea Y ahora Sonsoles, în martie anul trecut.

0Shares

Aura Mereuta

https://shok.md